Home highlight A fost primul care a strigat Jos Ceauşescu în 16 decembrie 1989...

A fost primul care a strigat Jos Ceauşescu în 16 decembrie 1989 la Timişoara

0

Pe 16 decembrie 1989, poetul Ion Monoran a strigat prima dată, la Timșoara, „Jos Ceaușescu”. Tot el este cel care, într-un gest devenit simbol, a oprit tramvaiele în Piața Maria. Apoi, din 1990, s-a implicat decisiv în apariţia ziarului „Timişoara” şi impunerea acestuia ca un exponent al idealurilor revoluţiei. Ion Monoran a murit însă în decembrie 1993, chiar înainte de a-i apărea primul volum de versuri. Acum, la 25 de ani de la Revoluția din 1989, Primăria Timișoara vrea să onoreze amintirea celui care a fost „Mono”, scrie de banat.ro

Consilierii locali vor avea pe mese, la plenul de marți, un proiect care privește realizarea şi amplasarea unui bust al poetului Ion Monoran, primul om care a strigat, acum 25 de ani, la Timișoara, „Jos Ceaușescu”. Lucrarea va costa în jur de 13.000 de euro și va fi amplasată în zona Flora, precizează presa locală.

Ad

Exit mobile version