Home Dezvaluiri Pro România ar putea să o susțină pe Firea la prezidențiale

Pro România ar putea să o susțină pe Firea la prezidențiale

0

Partidul Pro România ar putea susține candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la Președinție, cu condiția ca liderul ALDE să plece de la guvernare și să nu mai susțină această majoritate. Iată ce declară la RFI senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România, după ce Tăriceanu a spus la Antena 3 că dacă PSD nu acceptă ca el să fie candidatul comun pentru Cotroceni, ALDE s-ar putea reorienta către Pro România. Țuțuianu mai afirmă că în opinia sa, o candidatură independentă a Gabrielei Firea ar putea să fie susținută de Pro România. El precizează de asemenea că partidul are și varianta Sorin Cîmpeanu.

Adrian Țuțuianu spune că Pro România își va desemna candidatul la alegerile prezidențiale din toamnă în luna septembrie: ”Îl vom desemna la începutul lunii septembrie. Cunoașteți deja că Victor Ponta a lansat ideea unei candidaturi comune susținute de PSD, Pro România și ALDE, în ideea de a asigura un echilibru pe scena politică națională (…). Nu știu dacă această propunere a noastră va avea susținerea celorlalte două partide. După cum decurg lucrurile, probabil că vor fi candidaturi separate”.

Senatorul Pro România nu exclude susținerea Gabrielei Firea la Președinție: ”Una din propunerile noastre este legată de domnul Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației. A și gestionat funcția de prim-ministru o perioadă scurtă de timp și a lăsat o impresie bună oamenilor, în general, dar cred că pot fi luate în discuție și alte variante. Eu n-am nici o rezervă în a vă spune că o candidatură, de exemplu, independentă a doamnei Firea ar putea să fie susținută de Pro România”.

Întrebat dacă au avut loc discuții cu Gabriela Firea în acest sens, Adrian Țuțuianu a răspuns: ”Eu nu am avut o asemenea discuție și nu pot să fac o asemenea discuție, atâta timp cât nu am convenit că ar putea fi una din soluții, în cadrul conducerii centrale a Pro România. Vom discuta săptămâna viitoare care sunt posibilele opțiuni și vom accelera procesul de desemnare a candidatului Pro România pentru alegerile prezidențiale”.

Solicitat să spună dacă e posibil un candidat comun Pro România-ALDE, așa cum sugerează Călin Popescu Tăriceanu, senatorul a precizat: ”Această discuție la fel trebuie decisă în structurile de conducere ale partidului. Luăm act de această propunere și vom vedea care sunt avantajele și dezavantajele”.

Întrebat dacă l-ar susține pe Călin Popescu Tăriceanu ca și candidat comun Pro România-ALDE, Adrian Țuțuianu a răspuns: ”În urmă cu vreo patru-cinci luni de zile și eu și Victor Ponta am spus că am putea susține candidatura domnului Tăriceanu, cu condiția să plece de la guvernare și să nu mai susțină această majoritate”.

Chestionat dacă această condiție este valabilă și acum, senatorul a precizat: ”În opinia mea, da, este o opinie personală. Nu poate fi unul la Putere, unul în Opoziție și să ai candidat comun”.

Ad

Exit mobile version