S-au împlinit zilele acestea șase ani de la un eveniment care a zguduit Europa: în iulie 2013, Jean Claude Juncker își anunța o demisie răsunătoare de la șefia guvernului luxemburghez, după 18 ani neîntrerupți acolo. Cel mai vechi premier european cădea de la putere după ce presa și parlamentul scoseseră la luminăfelul în care micul stat din buricul UE ajunsese sub conducerea statului-paralel, în moduri care pe alocuri le ”bat” pe cele de la noi. Numai că, în loc să fie curățat, gunoiul a fost băgat sub preș. Apoi recuperat la nivel european înalt. O poveste care merită reamintită, credem noi, în contextul unor evenimente actuale.
Motivul demisiei din 2013 a actulului șef al Comisiei Europene era dramatic: Ducatul era zguduit de mega-scandalul de corupție și spionaj provocat de SRI-ul luxemburghez (SREL), despre care se aflase că funcționa după propria agendă: înregistra dicreționar politicieni, în special din opoziție, lideri ai societății civile, achiziționa mașini de fițe din bani publici pentru uz privat, încasau bani pentru a facilita accesul unor persoane la diverși oficiali ai statului ori pentru alte activități. În schimb, nu ezitase să mușamalizeze dosarul atacurilor teroriste din anii 1984-86, operațiunea Bommeleeer. SREL mersese pînă acolo încît – incredibil! – tolerase ca un șef din serviciu să își creeze o agenție de securitate proprie, în regim privat, la care îl angajase pe șoferul lui Juncker.
Într-un dialog cu premierul, șeful SREL, Marco Mille, recunoștea că serviciul secret deține 300.000 de fișe ale unor luxemburghezi, stat cu o populație de 525.000 de oameni, dintre care 40% străini. Juncker nu a fost niciodata interesat de funcționarea și supravegherea SREL, deși potrivit legii, acesta era în directa sa subordine. Nu a reacționat nici chiar cînd serviciul l-a informat că există serioase indicii că procurorul general Robert Biever e implicat într-o rețea de pedofilie în orașul Esch. Poate că exista și o explicație a pasivității lui Juncker, fiind făcut public de către presă faptul că șeful SREL îl înregistrase ilegal, în timpul unei convorbiri din 2007. Iar în acea discuție, Juncker era informat că 17.000 de cetățeni luxemburghezi fuseseră ascultați ilegal de SREL. Ori că agenții îl monitorizau pe însuși șeful statului, Marele Duce Henri de Luxemburg, care ar fi fost în relații cu serviciul britanic MI6.
Se mai afla că doi ofițeri ai Brigăzii de jandarmerie Mobilă ar fi fost de fapt responsabili de scandalul Bommeleeer, comițînd 18 atentate cu bombă în scopul determinării Guvernului să aloce tot mai mulți bani SREL. Avocații acestora au contraatacat afirmînd că autorii atentatelor erau, de fapt, ofițeri ai unor trupe NATO!!!!
Faptul că Juncker aflase toate acestea în respectiva discuție informală și nu reacționase în niciun fel putea fi folosit ca element de șantaj ulterior asupra lui, grație înregistrării menționate. Finalmente, o comisie parlamentară a decis să acționeze și, după anchete la sînge timp de cîțiva ani, a prezentat un raport devastator care confirma abuzurile serviciului secret. La fel cum le confirmase și succesorul lui Marco Mille, în 2009. În Luxemburg se născuse și crescuse un veritabil stat-paralel.
Jean Claude Juncker a trebuit să demisioneze din fruntea guvernului și să anunțe alegeri anticipate. Anchetele s-au oprit aici, în Luxemburg, deși ele relevaseră elemente încă mai spectaculoase, asupra cărora nici nu e cazul să mai insistăm.
Un an mai tîrziu, în iulie 2014, Juncker era glorios recuperat la șefia Comisiei Europene.
Azi, unii visători din politica de la noi se trezesc să critice pasivitatea înalților oficiali europeni în ce privește abuzurile statului paralel din România. Să reclame ce au făcut ani de zile Coldea, Kovesi, Maior, Opriș, Pahonțu, Lazăr, Negulescu Portocală, Stanciu și alții fix la cei care au patronat, la viața lor, exact asemenea structuri statale. Și să se mire, mai apoi, că aceștia se declară oripilați și indignați de dezvăluirea protocoalelor secrete dintre Justiție și servicii. Se poate mai multă candoare de atît?
