Home Actualitate Primarul PNL din Târgu-Jiu, atac la Dan Vîlceanu, omul lui Cîțu: Joacă...

Primarul PNL din Târgu-Jiu, atac la Dan Vîlceanu, omul lui Cîțu: Joacă pentru PSD

0

Primarul PNL din Târgu-Jiu Marcel Romanescu schimbă macazul în pragul conferinței județene de alegeri din cadrul PNL Gorj: pare că se poziționează în tabăra senatorului Ion Iordache, deși acesta încă nu și-a anunțat candidatura la președinția PNL Gorj.

”E clar că și Iordache și-ar dori să-l aibă pe Marcel Romanescu în echipa viitoare. Sunt în discuții și cu o parte și cu cealaltă. N-am simțit întotdeauna susținerea organizației județene” spune primarul Târgu-Jiului într-un interviu pentru Radio Infinit.  

Romanescu susține că ultimii 4 ani au fost unii de dezamăgiri, privind modul în care conducerea județeană a partidului a tratat PNL Târgu-Jiu. În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la Universitatea ”Constantin Brâncuși”, unde a fost demarată o anchetă privind cele două cărți pe care le-a publicat și în baza cărora și-a obținut titlul de conferențiar universitar, în anul 2009, este mâna unor colegi din PNL.

Deputatul Dan Vîlceanu și-a anunțat, duminică, în fața colegilor din partid, candidatura pentru un nou mandat de președinte al PNL Gorj. A urmat o fotografie de grup cu susținătorii deputatului, din care au lipsit Marcel Romanescu și senatorul Ion Iordache.

Un alt reproș pe care Romanescu il aduce lui Vîlceanu este acela că nu câștigă bătăliile electorale în fața PSD, în județ.

Primarul Târgu-Jiului acuză și că-n Biroul Permanent Județean al PNL Gorj sunt doar ”ridicători de mâini”, oameni fideli lui Dan Vîlceanu, dar fără tracțiune electorală.    

Ad

Exit mobile version