Guvernul Muntenegrului intenționează să anuleze acordul bilateral cu SUA privind imunitatea militarilor. În acest sens, executivul muntenegrean a anunțat că trebuie continuate activitățile, pentru ca în baza unui model reciproc acceptabil să se găsească cele mai bune proceduri administrative pentru anularea acordului cu SUA.
Această intenție este menționată în raportul privind situația negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, în secțiunea referitoare la politica externă și de securitate. În mai 2007, Muntenegru și SUA au semnat un Acord privind statutul militarilor, prin care se reglementează imunitatea soldaților americani în timpul șederii temporare pe teritoriul Muntenegrului. În schimb, UE a criticat imediat semnarea unui astfel de acord prin care se poate evita extrădarea militarilor la solicitarea Curții Penale Internaționale, deoarece consideră că este în contradicție cu poziția Bruxellesului în această problemă. În raportul Comisiei Europene privind progresele Muntenegrului în procesul de integrare europeană se subliniază că Podgorica trebuie să armonizeze conform legislației europene acordul cu SUA privind imunitatea cetățenilor americani în fața Curții Penale Internaționale.