Primarul liberal de la S6, nou atac la Nicușor Dan

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, declară la RFI că se simte extraordinar de frustrat să vadă cum trece timpul și nu se poate apuca de anumite proiecte, pentru că nu există o comunicare cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Liberalul precizează că are mare încredere în acesta, dar atrage atenția că dacă lucrurile nu se îmbunătățesc, ce ține de el va face, iar ce ține de alții va arăta cu degetul.

Ciprian Ciucu vorbește despre ”marea, marea, marea problemă a depozitării gunoiului în București, nu o să mai avem în curând unde să îl punem. Aștept ca primarul general să facă odată o întâlnire cu primarii de Sector, că tot întârzie să o facă și i-am trimis multe semnale că e mare nevoie de o astfel de discuție, inclusiv ieri l-am rugat să facă această întâlnire, ca să decidem dacă ne organizăm sub forma unei organizații de dezvoltare intercomunitară, așa cum specifică o condiționalitate, pentru a putea primi fonduri europene sau suntem fiecare pe cont propriu. Eu mă pot organiza, dar nu vreau ca să scap ocazia să lucrăm integrat și aici doar primarul general poate să ne aducă pe toți la masă. Sau ne vedem fără el, dacă nu ne aduce pe toți la masă. Și i-am cerut încă o dată, este a treia oară când îi cer acest lucru și probabil că o va face, mă aștept să o facă, să decidem ce facem cu această asociație de dezvoltare intercomunitară, pentru că din ea trebuie să facem parte noi și trebuie să facă parte și Ilfovul, care are nu știu câte localități”.

Primarul Sectorului 6 speră că la un moment dat va primi un răspuns de la Nicușor Dan: ”La un moment dat, o să primesc răspuns, pentru că și eu trebuie să îmi fac bugetul de investiții pentru la anul și oamenii nu știu că de fapt bulevardele principale aparțin de Primăria Capitalei și îmi cer mie soluții. Eu vreau să găsesc soluții și să obțin finanțări, dar vreau să știu, se ocupă de ele sau mă ocup eu. Atâta am cerut, o întâlnire, pe mai multe canale, ca să discutăm despre bugetul de investiții. Faci tu Lacul Morii sau îl fac eu, termini tu Prelungirea Ghencea sau mi-o dai mie, adică lucrări de genul acesta, pentru că nu putem să începem anul, fără să avem o astfel de discuție”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare