spot_img
15.3 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitatePrimar și lider PNL, nervos: Dacă nu suntem în stare, cu guvernul...

Primar și lider PNL, nervos: Dacă nu suntem în stare, cu guvernul nostru, să modificăm două legi, atunci să plecăm acasă!

-

”Dacă nu suntem în stare, cu guvernul nostru, să modificăm două legi, atunci să plecăm acasă!” spune primarul din Rovinari Robert Filip, vicepreședinte PNL Gorj, referindu-se la actele normative ce trebuie modificate pentru ca autoritățile locale să poată să preia terenuri și clădiri de la Complexul Energetic Oltenia, transmite Radio Infinit.  

Filiala PNL Gorj este condusa de Dan Vâlceanu, unul din susținătorii premieruui Cțu.

- Advertisement -

Problema a fost discutată și la întâlnirea de săptămâna trecută a primarilor liberali din județ cu premierul Florin Cîțu.

Robert Filip este dezamăgit că n-a putut realiza fabrica de gips carton la Rovinari, investiție românească ce ar fi putut crea 400 de noi locuri de muncă, dar speră să preia măcar terenuri de la CEO pe care să fie dezvoltate activități.  

- Advertisement -

Filip nu înțelege argumentul celor de la CE Oltenia că, dacă cedează terenuri sau clădiri, care acum stau nefolosite, se diminuează capitalul social. Spune că, oricum, compania este pe pierdere majoră și plătește milioane de euro, anual, impozite și pază la active nefolosite.   

”Trăim într-un stat mafiot și într-un județ căpușat de niște non-valori” spunea acum o luna primarul liberal din Rovinari (Gorj), Robert Filip, care, de câteva luni, tună și fulgeră împotriva celor pe care-i acuză că i-au pus bețe-n roate privind fabrica de rigips carton pe care voia s-o facă în localitate, transmitea Radio Infinit din Târgu Jiu.

Într-una dintre aparițiile publice recente, Filip a acuzat că CE Oltenia a organizat licitația pentru șlamul de la Termocentrala Rovinari ”cu dedicație”. Primarul își menține opinia și acuză, din nou, că șefii din Dolj ai CE Oltenia își bat joc de gorjeni. Filip spune că a făcut toate demersurile posibile pentru realizarea fabricii de rigips carton la Rovinari. A fost inclusiv la Ludovic Orban și i-a trimis scrisoare președintelui Klaus Iohannis. Primarul nu renunță la organizarea unui miting de protest la Rovinari.  

Deși este vicepreședinte al PNL Gorj, Robert Filip nu are nicio reținere în a-și critica colegii de partid. Îl acuză de nepăsare față de problema pe care a ridicat-o și pe ministrul Energiei, Virgil Popescu.

”La dumnealui, la Mehedinți, probabil colcăie de bani și de locuri de muncă. Noi am acceptat, ca proștii, prin Complexul Energetic Oltenia, în funcții, toți doljenii și mehedințenii” spune edilul.

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img