Prim adjunctul directorului general al FMI: Inflația se va adânci. Politicile monetare care păreau justificate în urmă cu doar câteva luni, cum ar fi stimularea economiei pentru creşterea numărului de locuri de muncă şi prognozele privind dispariţia perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, nu mai par a fi sigure

Soluţiile de compromis cu care se confruntă şefii băncilor centrale globale – între locuri de muncă, inflaţie şi creşterea economiei – se vor înrăutăţi probabil în următorii ani, deoarece lumea se confruntă cu dificultăţi în privinţa pieţei muncii şi a lanţurilor de aprovizionare, iar presiunile asupra preţurilor continuă, a afirmat Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, transmite Reuters conform Agerpres.

Ţinând cont că există riscul ca inflaţia să să se adâncească, oficialul FMI a declarat că principalele bănci centrale trebuie să-şi uniformizeze deciziile dificile, în pofida posibilelor costuri.

„Băncile centrale trebuie să acţioneze decisiv pentru a readuce inflaţia la obiectivul stabilit şi pentru ancorarea aşteptărilor în privinţa inflaţiei. Politicile monetare care păreau justificate în urmă cu doar câteva luni, cum ar fi stimularea economiei pentru creşterea numărului de locuri de muncă şi prognozele privind dispariţia perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, nu mai par a fi sigure”, a avertizat Gopinath.

Oficialul a apreciat că „pandemia şi războiul din Ucraina servesc ca teste de stres pentru cadrul politicii monetare”.

Dacă practicile din trecut abordau „transparenţa” problemelor din lanţurile de aprovizionare, presupunând că afacerile se vor ajusta, „pandemia şi războiul din Ucraina sugerează că şocurile temporare din lanţurile de aprovizionare ar putea dura mai mult şi ar putea avea efecte mai extinse asupra inflaţiei, când economia este solidă sau şocurile sunt extrem de mari. În asemenea condiţii, băncile centrale ar putea fi nevoite să acţioneze mult mai agresiv pentru a ţine sub control inflaţia”, a afirmat oficialul Fondului Monetar Internaţional.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii fug din Kramatorsk, punct cheie al Kievului in Donețk

    Autoritățile ucrainene își evacuează fabricile de prelucrare a metalelor...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump anulează atacurile asupra Iranului. Teheranul contrazice acordul

    Președintele american Donald Trump a anunțat că armata americană...

    Iranul vrea să atace proprietățile lui Elon Musk din Orientul Mijlociu

    Iranul ia în considerare includerea proprietății miliardarului american Elon...

    Makaveli, reținut

    Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut...

    Tomac: Guvernele PNL au funcționat cu voturile PSD

    România are nevoie, în acest moment, de luciditate, responsabilitate...

    Trump spune că kurzii au furat armele trimise pentru opoziția iraniană

    Președintele american Donald Trump s-a declarat joi dezamăgit de...

    Articole relationate

    Categorii populare