Ministrul de externe maghiar: Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuţiile cu ruşii privind majorarea livrărilor de gaze către Ungaria

Ungaria va continua discuţiile cu Rusia privind majorarea livrărilor de gaze şi se aşteaptă să ajungă la un acord cu Gazprom privind creşterea aprovizionării de luna viitoare, a anunţat luni ministrul de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie, pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.

Luna aceasta, Gazprom a început majorarea livrărilor de gaze către Ungaria.

„Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuţiile cu ruşii privind majorarea livrărilor de gaze către Ungaria. Există o ofertă de creştere a aprovizionării, vom ajunge la un acord cu Gazprom în următoarele zile şi vom semna un acord prin care vor fi majorate livrările zilnice”, a declarat Szijjarto.

Acesta nu a dat detalii privind volumele sau preţurile.

La 1 august, Ungaria avea rezerve înmagazinate de 3,25 miliarde metri cubi de gaze, mai mult de 51% din capacitatea de stocare, conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Articole relationate

    Categorii populare