spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăExternePrietenul lui Ponta îl ajută pe Putin

Prietenul lui Ponta îl ajută pe Putin

-

Rusia şi Italia au convenit joi înfiinţarea unui fond de investiţii în valoare de 1 miliard de dolari şi să coopereze în privinţa crizei din Libia, în urma discuţiilor de la Kremlin dintre preşedintele Vladimir Putin şi premierul italian Matteo Renzi, bunul prieten al șeful Executivului român, Victor Ponta. În iarna lui 2014, Ponta nu s-a putut întâlni la București cu emisarul american, Victoria Nuland, motivând că trebuie să participe la ziua de naștere a prietenului său, Mario.

- Reclama -

Vizita premierului Renzi la Moscova este prima vizită de stat efectuată în Rusia de un lider european important de la declanşarea conflictului din Ucraina, relatează Bloomberg.

- Advertisement -

Putin a numit Italia un partener privilegiat şi a spus că discuţiile cu Renzi au fost prietenoase şi constructive.

Renzi, care a cerut sprijinul Rusiei pentru o posibilă acţiune în Libia, ca membru cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, a declarat că acordul de pace în Ucraina semnat la Minsk în luna februarie a oferit o soluţie de pace în criza ucraineană.Premierul italian a declarat într-o conferinţă de presă comună cu Putin că Rusia şi Italia pot să îşi consolideze legăturile economice şi comerciale, în pofida sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană şi Statele Unite. El l-a invitat pe Putin la un târg comercial internaţional care va avea loc la Milano în luna iunie, afirmând că acordul de la Minsk poate contribui la îmbunătăţirea relaţiilor UE-Rusia.

- Advertisement -

În timp ce cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au deplasat la rândul lor la Moscova în februarie, pentru a negocia un acord cu Putin privind Ucraina, Rusia rămâne în cel mai grav blocaj geopolitic cu SUA şi UE după cel de-al Doilea Război Mondial.

În privinţa Libiei, fostă colonie italiană, Renzi a spus că ar vrea să fie trimise forţe sub mandat ONU în statul nord-african aflat în haos de peste trei ani, după ce atacuri aeriene ale NATO au contribuit la îndepărtarea de la putere a lui Muammar Qaddafi.

Înainte de a merge la Moscova, Renzi a discutat telefonic cu Merkel, Hollande, preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron. Liderii au convenit că sancţiunile împotriva Rusiei pot fi ridicate doar dacă acordul de la Minsk este aplicat în totalitate şi va avea loc o stabilizare a armistiţiului din Ucraina.

Italia este al patrulea mare partener comercial al Rusiei, după China, Olanda şi Germania, cu schimbuei de 48,4 miliarde de dolari în 2014, în scădere cu 10% faţă de 2013.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img