Președintele Parlamentului ungar acuză TEROAREA MORALĂ a UE: Media occidentală e propaganda lui Goebbels

Preşedintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, a afirmat duminică într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth că Uniunea Europeană va fi compromisă dacă insistă asupra condiţionării finanţării de respectarea statului de drept, fiindcă statele europene mai puternice vor putea să le intimideze pe cele mai slabe, transmite MTI.

Kover apreciază că UE urmează o ‘politică de forţă brută’ împotriva unor state membre şi a numit această practică ‘teroare morală’.

Liderul parlamentar a declarat că le-a scris omologilor săi din ţările care urmează să deţină preşedinţia Uniunii Europene, avertizând că dacă Bruxellesul nu renunţă la ideea de a condiţiona finanţarea, poate periclita bugetul UE şi ajutoarele pentru combaterea efectelor epidemiei de coronavirus. El s-a referit explicit la presiunile asupra Ungariei şi Poloniei, ţări care îşi apără suveranitatea constituţională; statele care fac astfel de presiuni vor fi răspunzătoare de eşecul bugetului şi al acordului de relansare economică.

Potrivit lui Kover, după ce au primit scrisoarea sa, Germania şi delegaţia Parlamentului European au căzut de acord asupra unor prevederi şi mai stricte privind statul de drept decât în propunerea iniţială.

Tratatele UE conţin mecanisme care au tocmai rolul de a împiedica procedurile pe baze politice sau ideologie, iar aceste reguli ‘nu trebuie călcate în picioare’; introducerea unor mecanisme noi ar putea duce Uniunea ‘într-o prăpastie’, a adăugat politicianul ungar.

Kover a mai susţinut că presa din vestul Europei este dominată de voci la unison, în timp ce la Budapesta sau Varşovia nu există astfel de probleme. El a comparat media occidentale cu ‘propaganda lui Goebbels’ deoarece încearcă să inducă ideea că guvernele ungar şi polonez vor fi răspunzătoare dacă statele din sud nu primesc ajutoare pentru relansare.

Preşedintele parlamentului a declarat că Ungaria va ‘lupta’ pentru suveranitatea naţională’. ‘Nu am aderat la un imperiu’, iar Ungaria a suferit destul ca ‘stat-client, colonie a Uniunii Sovietice’, a mai spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare