spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Preşedintele federaţiei spitalelor din Franța: Numărul morților este mult mai mare

Numărul persoanelor care au murit în Franţa din cauza coronavirusului este mult mai mare decât bilanţul zilnic anunţat de guvern, care nu îi ia în considerare decât pe cei decedaţi în spitale şi nu îi include pe cei care mor acasă sau în aziluri, a avertizat miercuri preşedintele federaţiei spitalelor, Frederic Valletoux, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

„Ştim numai datele oferite de spitale. Creşterea înregistrată în datele oficiale este deja majoră, însă numerele absolute ar fi fără îndoială mult mai mari dacă am lua în considerare ce se întâmplă în aziluri, precum şi persoanele care mor în locuinţele lor”, a declarat Frederic Valletoux la postul de radio France Info.

Franţa a înregistrat 1.100 de morţi în spitale de la declanşarea epidemiei de Covid-19, iar 2.516 pacienţi se aflau marţi seara la terapie intensivă, potrivit directorului general al Departamentului pentru Sănătate, Jerome Salmon, citat AFP.

Astfel, potrivit declaraţiilor de marţi seară ale oficialului francez, numărul deceselor cauzate de COVID-19 a crescut cu 240 în ultimele 24 de ore, iar cel al pacienţilor ajunşi la reanimare, cu 434.

Numărul total al pacienţilor infectaţi cu coronavirus spitalizaţi în Franţa a ajuns la 10.176. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare