spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-2.9 C
București

Președinta Ungariei: Familia formată din mamă, tată şi copii se află „în vizor”. Deşi mulţi atacă modelul ungar orientat către familie şi „vor să ne împiedice să decidem singuri cum să ne creştem copiii”, de multe ori avem impresia că cei care vor să ne educe copiii sunt cei care nu şi-au asumat creşterea unui copil propriu

Singurul mesaj pe care îl am astăzi pentru dumneavoastră este că nu putem sprijini eficient femeile dacă nu ţinem cont de faptul că majoritatea dintre ele (majoritatea dintre noi) sunt mame sau vor fi mame la un moment dat – a declarat luni, la New York, preşedintele ungar Katalin Novák, la sesiunea anuală a Comisiei ONU privind Statutul Femeii.

Ea a subliniat: femeile au privilegiul de a da viaţă, de aceea ar trebui să li se permită fetelor şi femeilor, peste tot în lume, să ia decizii ele înseşi, să nu li se impună alegerea între maternitate şi carieră. 

Katalin Novák a arătat că în lumea occidentală femeile au acum oportunităţi similare cu cele ale bărbaţilor “în educaţie, în carieră, în avansarea la locul de muncă, adevărata diferenţă este dacă avem sau nu copii”. 

“Nu putem sprijini eficient femeile dacă nu ţinem cont de faptul că majoritatea dintre ele sunt mame sau vor fi mame la un moment dat” – a spus Katalin Novák, subliniind că ea însăşi este mamă a trei copii. Ea a adăugat: “avem dreptul să conducem armate, să guvernăm state, dar rolul nostru cel mai important şi cu adevărat indispensabil este cel pe care îl avem în familiile noastre. Acolo şi numai acolo suntem de neînlocuit” – a spus ea. 

În discursul rostit în limba engleză, Katalin Novák a evocat faptul că familia tradiţională, care este baza culturii iudeo-creştine, este supusă atacurilor din toate părţile, de aceea trebuie să apărăm familia şi valorile familiei. 

Preşedintele a avertizat: “forţe fără precedent acţionează pentru a destrăma familiile”, pentru a-i descuraja pe tineri să aibă copii. În ciuda faptului că mulţi consideră viaţa de familie un lucru depăşit, Katalin Novák a luat apărarea familiei tradiţionale, precizând: “valorile noastre nu se schimbă odată cu trecerea timpului”. 

Preşedintele a atras atenţia: familia formată din mamă, tată şi copii se află “în vizor”, mai mult decât atât, “mulţi oameni îi privesc cu dispreţ pe cei care îşi găsesc împlinirea în creşterea copiilor”. Deşi mulţi atacă modelul ungar orientat către familie şi “vor să ne împiedice să decidem singuri cum să ne creştem copiii”, de multe ori avem impresia că cei care vor să ne educe copiii sunt cei care nu şi-au asumat creşterea unui copil propriu (…) noi însă ne vom apăra copiii, cultura şi tradiţiile – a declarat Katalin Novák.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare