Premierul Nicolae Ciucă, la semnarea contractelor pentru Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului şi Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat”: Se înscriu în efortul european de a crea o cultură a comemorării şi rememorării

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, în cadrul ceremoniei de semnare a contractelor pentru două proiecte importante – Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat”, linia de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă adresată culturii şi creşterii ofertei culturale, că aceste proiecte se înscriu în efortul european de a crea o cultură a comemorării şi rememorării, România dovedind că îşi respectă angajamentele internaţionale. 

”Mă bucur să deschidem împreună linia de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă adresată culturii şi creşterii ofertei culturale, cu semnarea contractelor pentru două proiecte importante – Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat”, a spus premierul în mesaj. 

Şeful Executivului a arătat că ”operaţionalizarea celor două instituţii reprezintă acţiuni concrete de asumare a istoriei traumatice a secolului trecut şi de onorare a memoriei victimelor totalitarismelor, cu rol esenţial în educarea tinerei generaţii în spiritul adevărului şi al valorilor democratice”.

”De asemenea, aceste proiecte se înscriu în efortul european de a crea o cultură a comemorării şi rememorării, România dovedind că îşi respectă angajamentele internaţionale. Mai mult decât, prin înfiinţarea celor două muzee, care ar fi trebuit create încă din anii 90, statul român îndeplineşte o datorie esenţială faţă de victimele Holocaustului şi ale regimului comunist, care vor avea astfel o mărturie oficială”, a mai arătat Ciucă. 

Premierul a ţinut să menţioneze că, prin evenimentul de astăzi, Guvernul României reafirmă angajamentul profund pentru promovarea politicilor memoriei, ca parte a efortului general de consolidare a unei societăţi incluzive, tolerante, care are în centrul său respectul faţă de libertate şi drepturile omului.

”Un viitor democratic şi prosper nu se poate clădi în absenţa condamnării ororilor petrecute în România secolului XX, interiorizării lecţiilor trecutului şi apărării fundamentelor statului de drept. Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România va reflecta contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea şi modernizarea statului român, va pune în valoare cultura şi tradiţiile evreieşti şi va vorbi publicului larg despre atrocităţile petrecute în timpul Holocaustului, una dintre cele mai mari tragedii din istoria umanităţii. Va fi, aşadar, un spaţiu al rememorării permanente, al educaţiei civice şi al cercetării, un spaţiu care va onora diversitatea şi multiculturalitatea, dar şi un pilon al luptei împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură”, a spus şeful Executivului. 

Nicolae Ciucă a mai spus că, într-un demers similar de asumare a istoriei recente a României, se află şi restaurarea închisorii de la Râmnicu Sărat, prin crearea memorialului şi a Centrului educaţional privind Comunismului în România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare