Home Externe Premierul francez anunță noi atentate de amploare în Europa

Premierul francez anunță noi atentate de amploare în Europa

0

„Este o certitudine” că vor mai fi alte „atentate de amploare” în Europa, a declarat sâmbătă premierul francez Manuel Valls, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, estimând că lumea a intrat într-o epocă a „hiperterorismului”, informează AFP.

„Datorăm acest adevăr popoarelor noastre: vor mai fi atacuri, atacuri de amploare, aceasta este o certitudine. Acest hiperterorism va dura, chiar dacă trebuie să-l combatem cu cea mai mare hotărâre”, a spus Valls.

Săptămâna trecută, la Paris, premierul francez a afirmat că nivelul amenințării cu atentate este în prezent, „fără îndoială”, superior celui de dinaintea atentatelor jihadiste din 13 noiembrie.

„Noi am intrat, o simțim foarte bine cu toții, într-o nouă epocă, ce se caracterizează prin prezența durabilă a hiperterorismului. Un hiperterorism care se află la confluența dintre un pseudo-mesianism religios și folosirea terorii în masă”, a afirmat Valls în cadrul Conferinței, supranumită „Davosul securității”.

Ad

Exit mobile version