Home Externe O MIȘCARE CARE AR DUCE LA O ÎNFRUNTARE DE PROPORȚII: Turcia și...

O MIȘCARE CARE AR DUCE LA O ÎNFRUNTARE DE PROPORȚII: Turcia și Arabia Saudită admit că ar putea invada Siria

0

Turcia și Arabia Saudită ar putea iniția o operațiune terestră împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria, iar Riadul va desfășura avioane de vânătoare la o bază în Turcia, a anunțat sâmbătă ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, informează AFP.

„Dacă există o strategie (împotriva SI), atunci Turcia și Arabia Saudită ar putea participa la o operațiune terestră”, a afirmat ministrul, citat de cotidienele Yeni Safak și Haberturk, după ce a participat la Conferința de Securitate de la Munchen (Germania).

„Unii afirmă că Turcia este reticentă în a lua parte la lupta împotriva Daesh (acronimul arab al SI). Însă Turcia este cea care a venit cu cele mai concrete propuneri”, a afirmat șeful diplomației turce.

Potrivit lui Cavusoglu, Arabia Saudită, care a devenit în ultimele luni unul dintre cei mai apropiați aliați ai Turciei, va desfășura avioane de vânătoare la marea bază militară din Incirlik, în sudul Turciei, unde se află deja avioane ale coaliției condusă de SUA. Responsabili saudiți „au venit și au efectuat cercetări la bază. Pentru moment, nu este clar câte avioane vor fi desfășurate”, a spus Cavusoglu.

Potrivit ministrului de externe al Turciei, Arabia Saudită s-a declarat gata să „trimită trupe când va fi timpul pentru o operațiune terestră”.

Arabia Saudită a evocat recent ideea de a trimite trupe la sol în Siria, în cadrul coaliției internaționale împotriva grupării SI, iar Washingtonul a declarat, prin responsabilii săi de la Pentagon, că vede cu ochi buni această ofertă.

Ad

Exit mobile version