Home Analize Premierul Ciucă: Pensiile militare nu sunt pensii speciale

Premierul Ciucă: Pensiile militare nu sunt pensii speciale

0

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la Baia Mare, că reprezentanţii Guvernului vor face în continuare demersuri la Comisia Europeană pentru a susţine ideea că pensiile militare intră la categoria celor de serviciu şi că nu sunt pensii speciale.

Şeful Guvernului a reamintit, în acest context, faptul că Banca Mondială susţine la rândul ei acest aspect, în condiţiile în care aceste pensii sunt calculate pe bază de contributivitate.

„În ceea ce priveşte pensiile militare, am discutat şi acest aspect, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei (Europene), care au fost într-o vizită tehnică la Bucureşti (…) Am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci intră la capitolul pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate, iar la nivelul nostru continuăm să susţinem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europenă să ajungem foarte clar la înţelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă şi celelalte state din Uniunea Europeană vis-a-vis de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”, a declarat Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită în judeţul Maramureş.

Ad

Exit mobile version