Home Analize PMP susţine rezoluţia PPE privind declararea Rusiei ca stat sponsor al terorismului

PMP susţine rezoluţia PPE privind declararea Rusiei ca stat sponsor al terorismului

0

Partidul Mişcarea Populară (PMP) susţine rezoluţia adoptată de Partidul Popular European (PPE), la iniţiativa preşedintelui Manfred Weber, privind declararea oficială a Federaţiei Ruse drept stat sponsor al terorismului în contextul atrocităţilor şi genocidului comis în urma invaziei din Ucraina. Rezoluţia are drept concluzie declararea regimului Vladimir Putin drept unul terorist şi necesitatea unui plan de acţiune concretă pentru tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovaţi de crimele comise în Ucraina.

„Peste 12 milioane de ucraineni care au trebuit să plece din propriile case de la începutul războiului, mii de morţi şi zeci de mii de răniţi, zeci de milioane de ucraineni care stau în frig, fără lumină, fără apă curentă, violurile dezumanizante, gropile comune găsite, torturile aplicate prizonierilor de război şi civililor – toate acestea sunt argumente extrem de serioase pentru care PMP susţine declararea Federaţiei Ruse drept stat sponsor al terorismului. Atacurile asupra infrastructurii civile din Ucraina arată că Federaţia Rusă a pierdut bătălia militară, dar vrea să maximizeze victimele civile ale acestui război. Ce fac în acest moment ruşii nu mai are nimic de-a face cu regulile fireşti ale unui conflict militar, fiind terorism în stare pură pe o scară fără precedent. PMP susţine că, în lumina acestei rezoluţii, România trebuie să purceadă la declararea regimului Vladimir Putin ca fiind unul criminal”, a declarat secretarul general al PMP, Ionuţ Simionca, prezent la Adunarea Politică a PPE care are loc în perioada 17 – 18 noiembrie la Lisabona în Portugalia. 

La evenimentul PPE, reprezentanţii partidelor politice membre din UE, au ascultat mărturii cutremurătoare venite din partea primarului Kievului, Vitali Klitschko, din partea fostului Prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko, dar şi din partea Oleksandrei Matviichuk, activistă pentru drepturile omului din Ucraina.

PPE a adoptat şi o declaraţie privind acţiunile necesare pe care UE şi statele membre ar trebui să le întreprindă în contextul crizei energetice fără precedent cu care ne confruntăm. Printre propunerile formulate, se numără necesitatea creşterii producţiei de energie cu orice preţ, inclusiv prin amânarea pe termen nedeterminat a închiderii minelor şi a producţiei de energie nucleară. De asemenea, în acelaşi document, PPE se poziţionează în sensul aplicării de TVA zero pentru produse alimentare de bază. „Această declaraţie de intenţie a popularilor europeni ar trebui să fie sfârşitul delirului verde care ne-a făcut să fim fragili în faţa unei crize şi a generat o dependenţă crescută a statelor din Vest faţă de gazele şi petrolul provenite din Federaţia Rusă. Nu abandonăm planul unei Europe verzi, dar înţelegem foarte bine că prioritatea absolută acum este independenţa faţă de ruşi. Important este să nu ne tăiem craca de sub picioare într-un moment în care punctul focal este reprezentat tocmai de necesitatea stabilizării preţurilor. În opinia PMP, avem o şansă uriaşă de a ne recupera sectorul energetic şi de a deveni un exportator net de energie până în 2030 cu condiţia ca Guvernul să nu mai tragăde timp şi să ia măsuri curajoase”, a afirmat Simionca la sfârşitul evenimentului PPE de la Lisabona.

Ad

Exit mobile version