Premierul Ciucă, mesaj pentru liberalii: PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului meu de preşedinte de partid

Liberalii se întâlnesc, duminică, la Vila Lac, înainte de o nouă sesiune parlamentară care începe săptămâna viitoare. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis colegilor că formaţiunea stă mai bine în sondaje decât în momentul în care a preluat conducerea, iar Guvernul a performat. În ceea ce priveşte rocada, Ciucă le-a transmis liberalilor că se va face aşa cum este stipulat în protocol.

Potrivit unor surse politice, liderul PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis liberalilor că partidul stă mai bine în sondaje decât în momentul în care a preluat conducerea.

„PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului meu de preşedinte de partid. Asta pentru că PNL a asigurat stabilitatea ţării şi a făcut ce a spus ca face. Nu a provocat şi nu a răspuns provocărilor politice”, lea- transmis ciucă liberalilor.

De asemenea, premierul Nicilae Ciucă a afirmat că Guvernul a fost performant.

”Guvernul a fost performant. Cel mai bun procent de absorbţie, în context economic grav”, a mai declarat premierul.

Acesta le-a dat asigurări colegilor de partid că rocada se va aşa cum este stipulat ăn protocolul coaliţiei.

”Rotaţia se va face ca în protocol. Vă asigur”, a mai afirmat liderul PNL, potrivit surselor politice.

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, luni, începând cu ora 11.00, în sala grupului PNL de la Camera Deputatilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepremierul rus: Cea mai mare criză energetică din ultimii 40 de ani

    Actualul conflict din Orientul Mijlociu a dus la cea mai mare...

    Mișcarea cu care Iranul poate arunca in aer prețul petrolului pentru ani de zile

    Răspunsul potențial al Iranului la un atac (presupus din...

    Vance in Ungaria, sprijin pentru Viktor Orbán in alegeri

    Vicepreședintele american JD Vance intenționează să facă în curând...

    Consilierul lui Putin: Navele Marinei Ruse vor escorta navele comerciale rusești

    Navele Marinei Ruse vor începe să escorteze navele comerciale...

    Articole relationate

    Categorii populare