Premierul Ciucă: Măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite la criza precedentă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, despre creşterile de preţuri şi a inflaţiei, şi despre o posibilă îngheţare a preţurilor la alimente, că are convingerea că măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite, la criza precedentă, şi că în momentul de faţă, trebuie să adaptăm setul de măsuri pe disponibilitatea bugetului României.

”Am fost şi în magazin, am vorbit şi cu oamenii, în momentul de faţă, ce am putut să facem este să asigurăm acele vouchere pentru cetăţenii vulnerabili, peste 3 milioane de cetăţeni vor beneficia de acele vouchere, la fiecare două luni, de aceea vorbeam de solidaritate şi de nevoia ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de această înţelegere, de această unitate şi solidaritate şi să putem să le asigurăm celor vulnerabili minimum de ajutor astfel încât să putem depăşi această situaţie”, a spus premierul.

Despre îngheţarea preţurilor la alimente, premierul Ciucă a spus că ”este o decizie pe care trebuie să o discute cu specialiştii în domeniu”.

”Am convingerea că măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite, la criza precedentă, în momentul de faţă, trebuie să adaptăm setul de măsuri, pe disponibilitatea bugetului României şi fiecare din aceste soluţii pe care noi putem să le luăm sunt în momentul de faţă pe masa Guvernului, împreună cu celelalte instituţii ale statului, pentru a putea să identificăm cel mai bun parcurs, astfel încât să gestionăm situaţia”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă mai pot fi crescute pensiile anul acesta, premierul a spus: ”Când vom lua deciziile, le vom anunţa”.

Premierul a fost întrebat şi de amânarea ratelor şi a spus că a avut o discuţie cu Guvernatorul BNR despre acest subiect.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    FNGCIMM deschide colaborarea cu brokerii de credite pentru a accelera finanțarea IMM-urilor

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Articole relationate

    Categorii populare