Premierul Ciucă: Industria HoReCA trebuie sprijinită, mai ales că are potenţialul de creştere economică rapidă. Îmi doresc ca procentul de 10% din PIB-ul României să fie atins cât de curând de reprezentanţii din aceste sectoare

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Alianţei pentru Turism, în cadrul discuţiilor temele abordate vizând perspectivele bugetare privind implementarea schemei de ajutor HoReCa 2, care să diminueze efectele generate de crizele suprapuse pe care România le parcurge.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre nevoia de a soluţiona lipsa de resurse umane şi asigurarea unui climat educaţional care să permită integrarea pe piaţa muncii a tinerilor absolvenţi.

În context, premierul a dat asigurări cu privire la predictibilitatea mediului fiscal şi a confirmat disponibilitatea de a lua cele mai bune decizii pentru economia naţională, printr-un dialog susţinut.

„Orice modificare fiscală va fi anunţată şi dezbătută cu mediul de afaceri pentru a crea un cadru echitabil pentru toţi factorii implicaţi. Industria HoReCA trebuie sprijinită, mai ales că are potenţialul de creştere economică rapidă. Îmi doresc ca procentul de 10% din PIB-ul României să fie atins cât de curând de reprezentanţii din aceste sectoare. Guvernul României va rămâne un partener loial pentru acest obiectiv”, a transmis Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a evocat, de asemenea, necesitatea reformelor asumate prin PNRR pentru creşterea competitivităţii industriei ospitalităţii.

Sursa citată precizează că primele luni ale anului 2022 au adus o creştere economică a sectorului HoReCa, însă au fost resimţite pierderi generate de efectele agresiunii militare ruse din Ucraina şi de creşterea preţurilor. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump dă lovitura NATO și Ucrainei

    Administrația Trump efectuează o revizuire cuprinzătoare a abordării sale...

    Bayer: Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru medicamente

    Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru...

    Ryanair anunță că ar putea anula curse la vară din cauza crizei kerosenului

    Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din...

    Belgia luptă cu Armata pentru combaterea drogurilor

    Belgia va desfășura circa 50 de soldați în stațiile...

    UE ar putea renunța la regula deficitului bugetar

    Autoritățile UE ar putea îngheța reglementările care forțează statele...

    Iranul a avariat o instalație cloud a Amazon din Bahrain

    O instalație aparținând diviziei de cloud a companiei americane...

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    Articole relationate

    Categorii populare