O ANALIZĂ RADIO EUROPA LIBERĂ:
Aproape în fiecare zi în România, Direcția Națională Anticorupție anunță prejudiciile produse statului din cauza incompetenței unora sau din pricina lăcomiei altora. Statul a fost păgubit de sume incredibil de mari, dacă luăm în considerare calculate făcute de procurorii anticorupție.
De pildă, în dosarul în care a fost arestat șeful Agenției Naționale de Integritate Horia Georgescu, terenurile retrocedate de stat au fost atât de mult supraevaluate încât prejudiciul total se ridică la 75 de milioane de euro. Cu acești bani s-ar fi putut face peste 200 de școli mijlocii cu toate dotările necesare (conform calculelor făcute de Ministerul Educației o școală cu opt săli, dacă nu punem la socoteală cât face terenul pe care este construită ar costa circa 360.000 de euro).
În cazul primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, statul român ar fi fost păgubit cu aproape 500 de milioane de euro în urma contractelor oferite în mod fraudulos. Cu acești s-ar fi putut construi mai multe de 5 spitale județene bine utilate (potrivit datelor Ministerului Sănătății prețul unui spital nou cu toate dotările moderne standard costă circa 90 de milioane de euro). Mita totală care ar fi fost primită de Vanghelie se ridică la 90 de milioane de euro, deci cam cât un spital mare.
În dosarul în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta pentru fraudarea fondurilor europene, prejudiciul este în jur de 2 milioane de euro, cam cât ar costa ridicarea a două teatre (un proiect recent de teatru pentru romi, aflat în derulare la Alba Iulia are un deviz de 1 milion de euro).
Prejudiciul în dosarul retrocedărilor pădurilor în care este implicat fostul deputat Viorel Hrebenciuc, depășește 300 de milioane de euro, ceea ce ar putea însemna aproape 100 de kilometri de autostradă, construită pe teren plat (autostrada dintre Arad și Timișoara de 32 de km a costat 112 milioane de euro)
În cazul senatorului PSD Dan Șova statul a fost prejudiciat prin contractele ilegale făcute de firma acestuia și socitetățiel energetice Rovinari și Turceni, cu circa 15 milioane de euro, ceea ar însemna 1500 de terenuri de sport pentru școli. Și încă atâtea ar mai fi putut fi făcute din paguba produsă de fosta ministră a Dezvoltării, Elena Udrea
În dosarul Microsoft, doar mita se ridică la 60 de milioane de euro, ceea ce ar însemna aproape 200 de kilometri de drum județean făcut de la zero (costul unui kilometru de drum județean construit de la zero variază între 500.000 și 2,3 milioane de lei – deci un cost mediu de 1,4 milioane de lei, adic de 318 mii de euro). Dacă adăugăm prejudiciul din faptele primarului Constanței, Radu Mazăre, care ar însemna 26 de milioane de euro, am mai putea adăuga încă aproape 100 de kilometri de drum județean.
Potrivit Raportului DNA pe 2014, hotărârile judecătorești definitive în dosarele DNA au dus la confiscarea de bunuri în valoare de peste 310 milioane de euro, de trei ori mai mult decât în 2013 și dacă ar fi executate ar însemna mai mult decât fondul de salarii al medicilor pe un an. În dosarul Microsoft prejudiciul este de aproape un miliard de euro.
Dacă luăm în calcul toate doare dosarele despre care am vorbit (Microsoft, Mazăre, Vangelie, Horia Georgescu, Dan Șova, cumnatul lui Ponta și Viorel Hrebnciuc ), prejudiciul total ar fi de 1,93 de miliarde. Din acești bani s-ar fi putut face:
-5554 de școli
-22 spitale județene
-6288 km de drumuri județene
-571 km de autostradă construită la șes