spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăExternePOLONIA/Pentru prima dată în istoria NATO un membru al alianței atacă contraspionajul...

POLONIA/Pentru prima dată în istoria NATO un membru al alianței atacă contraspionajul NATO

-

Vineri dimineață, Polonia se trezea cu știrea despre  un raid de noapte petrecut  la centrul de excelență al  NATO  din Varșovia. Autorul nu fusese o putere străină ostilă, ci tocmai Ministerul Apărării al Poloniei. Publicația Daily Beast explică această mișcare surpriză, transmite Radio Europa Liberă..

- Reclama -

În dimineața zilei de vineri, la 1.30,  poliția militară a intrat în incinta Centrului de Excelență în Contraspionaj din Varșovia.

- Advertisement -

După cum spune ziarul liberal Gazeta Wyborcza, reprezentanții poliției militare dispuneau de copii ale cheilor din clădire. Raidul s-a încheiat cu îndepărtarea funcționarilor numiți de guvernul anterior, inclusiv șeful  Centrului de Excelență.

„Este, probabil, pentru prima dată în istoria NATO că un membru al alianței atacă o facilitate NATO”, a declarat Tomasz Siemoniak, fostul ministru polonez al apărării.

- Advertisement -

Actualul ministru de externe al Poloniei ,Witold Waszczykowski, susține că „reprezentanții polonezi care lucrau la Centru și-au pierdut dreptul de acces la materiale clasificate și a trebuit să fie înlocuiți”.

Antoni Macierewicz, noul ministru al apărării din Polonia, în vârstă de 67 de ani, este o figură controversată în Polonia; 61% dintre polonezi nu au încredere în el, potrivit unui sondaj recent.

Înainte de alegerile din octombrie, alegătorii fuseseră asigurați  că, dacă Partidul Lege și Justiție va câștiga, va fi numit ca ministru al apărării un politician mai moderat. Cu toate acestea, două săptămâni mai târziu, postul i-a fost dat lui Macierewicz.

Acesta este un exponent al teoriei privind implicarea Moscovei în accidentul de avion din 2010 de la Smolensk, Rusia, în care președintele Poloniei și alți 95 de oameni și-au pierdut viața.

Macierewicz vrea acum să se asigure că deține controlul. „El nu are încredere în predecesorii săi”, spune Marek Świerczyński, analist de securitate și apărare la Polityka Insight, un think-tank de la Varșovia. În același timp, raidul este un „semnal pentru alți potențiali rebeli, peste care Macierewicz  poate veni, indiferent de ora din zi sau din noapte”, adaugă analistul.

Oficial, NATO s-a ținut la distanță față de incidentul de la Varșovia, pe care îl condideră „o problemă pentru autoritățile poloneze”, subliniind că Centrul de Excelență nu fusese încă acreditat de către Alianță.

Cu toate acestea, momentul este delicat, câtă vreme Varșovia se pregătește pentru următorul summit NATO, din iulie 2016.

Analiștii militară cred totuși că, în cele din urmă, problema este mai puțin una de substanță, cât de stil. Noul guvern vrea să-și planteze oamenii în posturile cheie, dar o putea face și altfel decât sub acoperirea întunericului

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img