Polonezii vor putea începând din 2018 să își folosească telefonul mobil în locul cărții de identitate

Polonezii vor putea începând din 2018 să își folosească telefonul mobil în locul cărții de identitate, a anunțat vineri Anna Strezynska, ministrul pentru Afaceri Digitale din această țară, citată de AFP.

Noua aplicație va fi disponibilă cel mai târziu spre sfârșitul primului trimestru al anului 2018, a adăugat ministrul polonez, cu ocazia unei vizite pe care a întreprins-o în Nowy Wisnicz, unul dintre cele patru orașe în care acest program este testat în prezent.

„Sper că polonezii, cunoscuți în Europa pentru deschiderea pe care o au față de noile tehnologii, vor fi lideri în rândul utilizatorilor acestei aplicații”, a spus Anna Strezynska, citată de agenția de presă PAP.

Pentru a putea să se folosească de telefonul mobil pentru a-și confirma identitatea, de exemplu în fața unui polițist, mai multe modificări ale legilor în vigoare se află în prezent în pregătire în Polonia și vor trebui să fie aprobate apoi de Guvern și de Parlament, a precizat pentru AFP Karol Manys, purtător de cuvânt al Ministerului pentru Afaceri Digitale.

Documentul în sine nu va fi conținut în telefon, ci stocat în cloud și va putea fi accesat grație unui cod unic primit prin SMS, la fel cum se procedează deja pentru activarea serviciilor bancare.

Cartea de identitate va fi doar primul document utilizabil în această manieră. Permisul de conducere a vehiculelor, certificatul de înmatriculare, carnetul de student și adeverința ce atestă proveniența unei persoane dintr-o familie numeroasă vor deveni și ele disponibile prin aceeași procedură, a adăugat ministrul polonez.

Sisteme asemănătoare există deja în câteva țări europene, precum Estonia și Austria, a precizat Karol Manys. Introducerea lor graduală în Polonia, care se adresează în primul rând tinerilor care trăiesc în strânsă „simbioză” cu telefonul lor mobil, nu suprimă obligativitatea legală pentru cetățenii polonezi de a deține documentele de identitate tradiționale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare