spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăActualitatePoliticienii români sub presiunea magistraților #rezist și a Bruxellesului

Politicienii români sub presiunea magistraților #rezist și a Bruxellesului

-

de Silvia Uscov, avocat

- Reclama -

𝗖𝘂𝗺 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝘀𝗰𝗮̆𝗽𝗮 𝗱𝗲 𝗠𝗖𝗩 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁𝗶𝗰𝗶𝗲𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗴𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆?

- Advertisement -

Vă ofer posibila rețeta mai jos:

𝗜. 𝗜𝗻𝗴𝗿𝗲𝗱𝗶𝗲𝗻𝘁𝗲1. Un MCV caduc/expirat în baza căruia CJUE spune că deciziile CCR care îl contrazic nu mai trebuie luate în considerare de către instanțele naționale. Chiar și fără MCV nu rămânem fără stat de drept pentru că oricum rămânem sub mecanismul general de monitorizare aplicabil tuturor statelor membre UE.2. O Curte Constituțională ale cărei competențe se restrâng încet până la dispariție, sub presiunea externă a UE (exercitată prin CE/MCV și CJUE) și sub presiunea internă a magistraților #rezist, și care are o componență de 7-2 în favoarea supremației Constituției naționale. Până în vară (luna iunie) pleacă 3 judecători dintre cei 7 și succesorii lor urmează să fie aleși astfel: unul de Camera Deputaților, unul de Senat și unul de Președintele României.3. O coaliție de guvernare PNL-PSD-UDMR care va influența, prin majoritate politică, și desemnarea celor 3 judecători CCR.„Fiecare Cameră a Parlamentului numește, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit votul majorității membrilor prezenți.” (art. 5 alin. 4 Legea 47/1992)Camera Deputaților: Biroul permanent (5 PSD – 3 PNL – 2 USR – 1 AUR – 1 UDMR – 1 Minorități); Comisia Juridică (10 PSD – 8 PNL – 5 USR – 2 AUR – 2 UDMR – 1 Minorități), Grupuri Parlamentare (110 PSD – 79 PNL – 55 USR – 30 AUR – 20 UDMR – 18 Minorități – 18 Neafiliați). Președinte: PSD.Senat: Biroul permanent (4 PSD – 5 PNL – 2 USR – 1 AUR – 1 UDMR); Comisia Juridică (5 PSD – 4 PNL – 2 USR – 1 AUR – 1 UDMR), Grupuri Parlamentare (47 PSD – 38 PNL – 25 USR – 13 AUR – 9 UDMR – 4 Neafiliați). Președinte: PNL.4. Un proiect de lege privind desființarea SIIJ, care va fi adoptat în Parlament. La acesta s-au angajat de principiu la vot PSD-PNL-UDMR-USR, care aduc ca argument principal obligația României de a se conforma recomandărilor CE, formulate prin rapoartele întocmite în aplicarea MCV.5. Forțele politice aflate la guvernare care în mod tradițional nu se opun nici desființării SIIJ nici aplicării MCV după expirarea bazei legale a acestuia, acționând în cazul dintâi, dar neacționând în cazul din urmă sunt PNL (Prim-Ministru, Ministrul Justiției, poate chiar și Ministrul Afacerilor Externe).6. Președintele PSD, dl Marcel Ciolacu, s-a pronunțat în sensul că MCV e abuziv, neafirmând răspicat că e caduc, dar nici că acceptă continuarea aplicării acestuia.7. Dacă se adoptă proiectul de desființare a SIIJ, acesta poate fi contestat, înainte de promulgare, pentru motive de neconstituționalitate, la CCR de către: Președintele României (PNL), unul dintre președinții camerelor Parlamentului (PNL sau PSD), Guvern, ICCJ, Avocatul Poporului sau un grup de 50 de deputați sau 25 de senatori.8. Desființarea SIIJ se legiferează nu ca urmare a unei voințe parlamentare naționale libere, în condițiile în care, potrivit Constituției României, mandatul imperativ este interzis, ci prin recunoașterea priorității recomandărilor CE făcute în cadrul MCV, care nici în dreptul UE nu sunt obligatorii, asupra dreptului intern (în speță, legea privind înființarea SIIJ), în condițiile în care decizia privind înființarea MCV este caducă și, deci, valabilitatea MCV a expirat. Aceasta dă naștere întrebării dacă este constituțională o lege care transpune în dreptul românesc dispozițiile unui act al UE fără forță obligatorie (recomandările CE), prin invocarea caracterului obligatoriu al efectelor unui act al UE expirat (decizia de instituire a MCV)? Crearea unei jurisprudențe a CCR, general obligatorii și stabile, în acest sens, este necesară.

- Advertisement -

𝗜𝗜. 𝗔𝗰𝘂𝗺 𝘀𝗮̆ 𝗮𝗺𝗲𝘀𝘁𝗲𝗰𝗮̆𝗺 𝗶𝗻𝗴𝗿𝗲𝗱𝗶𝗲𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲…Soluția tactică depinde de relația între data la care Parlamentul adoptă proiectul de desființare a SIIJ și componența CCR din acel moment. Deocamdată, MJ Cătălin Predoiu și-a asumat desființarea SIIJ până la data de 31 martie 2022În componența actuală, CCR susține supremația Constituției și ar putea să o afirme în considerentele deciziei referitoare la excepția de neconstituționalitate a legii privind desființarea SIIJ, pe lângă constatarea caducității MCV.Dacă legea privind desființarea SIIJ se adoptă după modificarea componenței actuale a CCR, atunci este previzibil că raportul dintre susținătorii supremației constituționale, și cei ai direcției globaliste, periculoasă pentru existența statului român suveran întrucât schimbă practica statuată prin decizia CCR adoptată cu ocazia revizuirii Constituției in 2003 și reluată ulterior cu ocazia pronunțării CCR pe propunerea de revizuire din 2014).PNL va merge în direcția globalistă, alături de USR, pentru că așa și-a ales drumul odată cu premisa, inacțiunea PM Nicolae Ciucă și a MJ Cătălin Predoiu în chestiunea supremației Constituției și a încetării MCV.PSD și UDMR vor avea de ales între cele două direcții, sub semnul riscului de a pune în pericol coaliția de guvernare, dar și cel de a-și distruge ultima brumă de reputație și a suporta acuzația de „userizare”. Alegerea mai putea depinde de faptul că, în măsura în care s-au angajat să desființeze SIIJ au făcut-o nu din pură convingere, ci ca urmare a recomandărilor date în aplicarea unui act caduc. Ca o formulă de compromis, vor vota, oare, PSD și UDMR pentru desființarea SIIJ și în același timp vor susține numirea unui nou judecător la CCR care să spună că au votat pe niște premise fundamental greșite sub aspect constituțional?AUR s-a pronunțat deja în direcția supremației constituționale.Mai avem minoritățile și neafiliații (adică și aripa Ludovic Orban), care nu știm ce direcție vor alege.

𝗜𝗜𝗜. …𝘀̦𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗹𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗲𝗺 𝗶̂𝗻 𝗰𝘂𝗽𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗮𝗹 Mai e o chestiune pe termen puțin mai lung la care partidele trebuie să reflecteze: la votul din 2024. Aceasta în condițiile în care, pe fondul pandemiei și al măsurilor impopulare luate sub pretextul combaterii ei, numărul de eurosceptici a crescut, iar fondurile din PNRR nu îl face să scadă atâta timp cât facturile românilor cresc ca voinicii lui Șapte-Cai. De asemenea, alegerile nu se țin la Bruxelles, chiar dacă se pompează masiv în presă pentru susținerea unor proiecte contra României, în speranța de mișca intenția de vot într-o direcție anti-națională. Deci, în așteptarea alegerilor următoare, partidele politice vor trebui să se poziționeze față de voința națională sintetizată în Constituție și în independența Parlamentului de a legifera, ambele având ca garant eficient CCR. Fără un CCR dedicat total principiului supremației constituționale puterile statului (legislativă, executivă și judecătorească) vor fi destabilizate și cetățeanul român va plăti prețul. Nu va veni nimeni de la Bruxelles să ne salveze pentru că fiecare stat membru se gândește la interesul național, inclusiv atunci când ia decizii cu privire la toți cetățenii europeni. Nu o să se gândească francezul sau neamțul la sărăcia românului decât dacă astfel își creează lui un avantaj.A nu se înțelege că politicianul român se gândește neapărat la cetățeanul de rând mai mult decât politicianul european. Doar că, prin voturile noastre, pe politicianul român îl putem „sancționa”, determinându-l să mai ia decizii și gândindu-se și la noi. Până la urmă, din lupta politică dintre jucătorii politici interni avem și noi de câștigat. De altfel, cam aceasta este și esența jocului democratic. În același timp, noi trimitem în instituțiile europene un număr mic de români, a căror putere este, din diferite motive, extrem de limitată. Dacă și aceștia vor fi aleși din categoria celor care se duc la Bruxelles cu căciula-n mână și capul plecat, iar nu cu demnitate, diplomație și competență, e clar rezultatul – pierderea statalității României.În asemenea circumstanțe, PNL, care este în scădere în sondaje, ar putea ieși din încurcătură notificând imediat Comisia Europeană în legătură cu expirarea/caducitatea MCV-ului. Apoi poate să desființeze SIIJ fără probleme. Dacă nu va face acest lucru, partidele care ar putea capitaliza eroarea PNL ar fi PSD și AUR într-o componență a CCR favorabilă supremației constituționale sau USR într-o componență a CCR favorabilă direcției globaliste. Dacă PSD ar urma, din oportunism, direcția globalistă aceasta nu i-ar fi de nici un folos, ci dimpotrivă ar duce electoratul său cosmopolit către USR, iar electoratul său suveranist către AUR. Acesta ar fi momentul în care și Ludovic Orban, împreună cu cei care s-au rupt din PNL, ar putea dobândi capital electoral dacă, cel puțin ar contribui la întărirea orientării suveraniste a CCR și ar trimite la CCR soluționarea problemei legate de desființarea SSIJ în relație cu încetarea validității MCV. Dacă acest curent va câștiga, „echipa Orban”, ar beneficia de o creștere electorală. Dacă fac alegerea greșită (anti-națională, anti-suveranistă și anti-constituționalistă) la următoarele alegeri vor avea o relevanță mai mică sau deloc.𝗜𝗩. 𝗜̂𝗻 𝗹𝗼𝗰 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗻𝗰𝗹𝘂𝘇𝗶𝗶…𝘀𝗮𝘂 𝘇𝗮𝗵𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝗽𝘂𝗱𝗿𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝗰𝗼𝘇𝗼𝗻𝗮𝗰

Ah, poate vă întrebați cine ar putea sesiza CCR-ul? Eu zic că se găsește combinația perfectă dacă se dorește. Interesul UE este ca, la limită, aceasta să nu aibă nucleul dur făcut din AUR.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img