Poliția din Berlin acuzată că a falsificat documente despre atentatorul din Piața de Crăciun

Orașul Berlin a acuzat miercuri poliția locală că a falsificat un document care teoretic ar fi putut duce la arestarea lui Anis Amri înainte să comită atentatul cu un camion asupra unui târg de Crăciun în decembrie, transmite AFP.

A fost depusă o plângere împotriva lui X și au fost aplicate sancțiuni disciplinare în rândul poliției judiciare din Berlin (LKA), a anunțat Andreas Geisel, ministrul de interne al orașului-stat Berlin.

Potrivit acestuia, anchetatorii dispuneau, cu multe luni înainte de atentatul care a făcut 12 morți, la 19 decembrie, la Târgul de Crăciun din capitala Germaniei, de suficiente elemente pentru ca Anis Amri, un tunisian în vârstă de 24 de ani supravegheat de poliție, să fie arestat.

„Conform experților, elementele (care se aflau atunci în posesia polițiștilor din Berlin) erau de ajuns pentru a obține un mandat de arestare de la Parchet”, a declarat Andreas Geisel.

Supravegherea comunicațiilor telefonice ale lui Anis Amri, suspendată la sfârșitul lui septembrie 2016 după mai multe luni de ascultare, a dezvăluit că el era implicat în traficul de droguri organizat, ceea ce făcea arestarea lui „absolut posibilă”, a insistat ministrul.

Or, un document emis de poliția berlineză „la 17 ianuarie 2017, dar vizibil antedatat 1 noiembrie 2016”, evident pentru a încerca să acopere neglijențe în supraveghere, vorbește numai despre „mic trafic și anestezice”, infracțiuni care nu făceau urgentă reținerea lui Anis Amri, a adăugat Andreas Geisel care a vorbit despre „un fals” și „sustragerea infractorului”.

Cel mai grav atac jihadist comis pe teritoriul Germaniei a scos la lumină problemele sistemului federal unde competențele în domeniul polițienesc și de supraveghere sunt împărțite între cele 16 landuri și statul federal.

Anis Amri, un solicitant de azil respins care jurase credință grupării Stat Islamic (SI), a reușit să se strecoare printre lacunele sistemului de supraveghere, profitând în special de împărțirea responsabilităților.

Închis în Italia înainte de a veni în Germania, el a reușit să fugă de sub nasul polițiștilor germani după atac.

În cele din urmă, Anis Amri a fost împușcat mortal de polițiștii italieni, la 23 decembrie, la Milano.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare