Omul GAZPROM din Parlamentul României, prins cu minciuna

Propunerea deputatului Iulian Iancu, șeful Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, privind tranzacționarea întregii cantități de gaze produse, importate sau exportate pe platforma de tranzacționare angro, este puternic criticată de către Comisia Europeană. Interesant este faptul că Iancu a făcut propunerea susținând că acesta ar fi ”modelul vest-european” și o cerință a structurilor europene, transmite Digi 24.

Iulian Iancu a fost acuzat în telegramele Wikileaks de către colegul său de partid, Georgian Pop, fost șef al Comisiei SRI, că ar fi omul companiei ruse GAZPROM.

Comisia Europeană, prin Directorul General pentru Energie, i-a trimis marți seară o scrisoare lui Iulian Iancu în care se semnalează că amendamentele propuse de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților pentru modificarea legii Energiei, nr 123 din 2012, ar putea încălca legislația de concurență. Scrisoarea trimisă deputatului detaliază motivele pentru care un amendament anulează efectele urmărite de ordonanța de urgență.

Amendamentul propus de Iulian Iancu, după cum afirmă Bursa Română de Mărfuri într-o scrisoare de protest, stabilește că ”se acordă o singură licență pentru operatorul piețelor centralizate angro de gaze naturale și una pentru operatorul pieței de echilibrare” . Licența unică ar urma să revină OPCOM, operatorul de stat. Astfel se elimină prevederi adoptate anul trecut de către Guvernul Cioloș care permiteau să fie acordate un număr nelimitat de licențe pe piața centralizată de gaze. Una dintre aceste licențe a revenit BRM care acum tranzacționează aproximativ 30% din piața de gaze din România.

Iancu: ”Ne cere Europa”. Comisia Europeană: ”O măsură neconcurențială”

Paradoxal este faptul că într-un comunicat de presă remis miercuri, adică a doua zi după ce Comisia Europeană l-a atenționat pe Iulian Iancu, Comisia de Industrii condusă de acesta a susținut exact inversul celor comunicate de Directoratul pentru Energie.

Într-un comunicat de presă intitulat ”Modelul european: o singură bursă pentru tranzacționarea transparentă, concurențială și nediscriminatorie a gazelor naturale”, Comisia de Industrii a Camerei Deputaților afirma că acesta ar fi ”modelul vest-european”, ”transparent și nediscriminatoriu”.

Invocarea Bruxelles-ului apare inclusiv în motivația amendamentului adus OUG adoptate anul trecut de guvernul Cioloș pentru modificarea legii Energiei. OPCOM ar trebui să primească exclusivitatea tranzacțiilor de gaze în România pe motiv de: ”Unicitate a operatorului pieţelor centralizate angro de gaze naturale şi a operatorului pieţei de echilibrare. Prin rezoluția adoptată de Parlamentul European în data de 15.12.2015 denumită ”Către o Uniune Energetică Europeană”, text P8_TA(2015)0444 și pentru creșterea lichidității pieței concurențiale angro prin centralizarea activităților de tranzacționare în PVT naționale (puncte virtuale de tranzacționare) unice administrate de un unic operator de piață, în condiții de transparență și reguli stricte de acces nediscriminatoriu la informațiile privind cantitățile și preturile de tranzacționare”, pretinde Comisia de Industrii în amendament. Se observă că în motivație nu apare și textul propriu-zis prin care Parlamentul European ar recomanda acordarea de exclusivității, ci doar se invocă o existență a unui așa zis text.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Articole relationate

    Categorii populare