Home Locale 2016 PNL: Iohannis dă o mână de ajutor PSD

PNL: Iohannis dă o mână de ajutor PSD

0

Prim-vicepreşedintele PNL Cezar Preda a declarat, joi, că prin promulgarea legii care interzice blocarea conturilor partidelor politice, în campania electorală, Klaus Iohannis „dă o mână de ajutor PSD”, nu PNL, adăugând însă că legea este un lucru bun pentru democraţie, transmite Mediafax.

„Finanţarea unui partid este o problemă destul de sensibilă şi grea pentru un partid în condiţiile în care datoriile istorice ale partidelor se menţin şi le cunoaşteţi. PNL nu se afla în situaţia în care îşi dorea ca preşedintele României să promulge această lege acum. PNL are datorii pe care le-a reeşalonat cu cei care sunt îndreptăţiţi să primească aceşti bani, deci, indiferent dacă se promulga sau nu, PNL nu era afectat”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Cezar Preda.

Cezar Preda a afirmat că prin promulgarea legii care interzice blocarea conturilor partidelor politice, în campania electorală, Klaus Iohannis „dă o mână de ajutor PSD”.

„Întrebaţi la PSD pe criza pe care o au acum în interiorul partidului, iată, preşedintele Klaus Iohannis le dă o mână de ajutor, pentru PNL nu era o problemă”, a mai spus Cezar Preda.

Ad

Exit mobile version