PMP, Congres extraordinar în 25 martie: Există partide care doresc să fuzioneze cu PMP

Congresul Naţional al PMP a decis, cu unanimitate de voturi, să convoace un Congres extraordinar al partidului pe 25 martie, pe agendă aflându-se strategia politică a alianţelor, în perspectiva anului 2024 care va fi marcat de patru rânduri de alegeri. Cei din PMP vor discuta şi despre posibile fuziuni ale unor partide în cadrul PMP şi despre nevoia susţinerii Republicii Moldova, în contextul de securitate actual, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac, pentru News.ro.

Anul 2024 este un an cu patru rânduri de alegeri, partidul a trecut printr-o perioadă de frământări interne, care au afectat activitatea. Pentru a ne stabili politica de alianţe pentru următoarea perioadă am decis să facem un congres, să consultăm toţi membrii partidului”, a spus Eugen Tomac.

El a precizat că PMP susţine unirea Republicii Moldova cu România, astfel că formaţiunea crea să dea un mesaj politic, prin care să ceară partidelor să ofere suport total Republicii Moldova.

”De asemenea, există partide care doresc să fuzioneze cu PMP şi vom discuta acest lucru”, a mai spus Tomac, el precizând că principala temă este politica de alianţe a partidului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare