PESTE 30.000 DE PACHETE CU PRODUSE STRICT NECESARE VOR AJUNGE LA SEVERINENI

0

Pentru protecția populației, de săptămâna viitoare va începe distribuirea a peste 30.000 de pachete, cu produse de strictă necesitate, pentru fiecare familie din Drobeta Turnu Severin.

Fiecare pachet va conține:

✅ 4 măști de protecție
✅ 3 perechi de mănuși
✅ 1 sticlă cu alcool sanitar
✅ 1 sticlă produs dezinfectant
✅ declarație pe propria răspundere

„Produsele au început să sosească de astăzi, urmând ca de miercurea viitoare, pe parcursul a aproximativ 10 zile, să ajungem cu ele la fiecare locuință. Este un mic sprijin pe care vrem să-l acordăm tuturor severinenilor și în special celor care nu reușesc să găsească aceste produse pe piață”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.