spot_img
2.4 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăSocialPescăruşul american observat la Slatina

Pescăruşul american observat la Slatina

-

Societatea Ornitologică Română anunţă că a descoperit o nouă specie în fauna ţării. SOR a observat pentru prima dată un pescăruş nord american în România.Pescăruşul lui Franklin (Larus pipixcan) a fost observat pentru prima oară în judeţul Olt, la Slatina, potrivit unui comunicat SOR transmite RFI.

- Reclama -

Observaţia a fost făcută de unul dintre membrii fondatori ai ONG-ului, Szabó József junior, alături de prietenul său, birdwatcher-ul Pál Lajos.

- Advertisement -

Cei doi se aflau într-o excursie de observare a păsărilor, pe 26 decembrie 2016, fiind angrenaţi în realizarea listei anuale, un fel de concurs între păsărari, care constă în observarea unui număr cât mai mare de specii pe un teritoriu dat, pe perioada unui an calendaristic.

„Am ajuns aproape de oraşul Slatina unde, înainte de intrarea în oraş dinspre Craiova, ne-am oprit la pod să mai aruncăm o privire pe lac înainte să se întunece. În faţa noastră, la vreo 100 de metri era un stol de 200-300 de exemplare de  pescăruşi râzători (Larus ridibundus), iar pe apă stoluri răzleţe de raţe sunătoare. După ce am „scanat” cu binoclul lacul şi nu mi-a sărit nimic în ochi, m-am hotărât să mă uit cu luneta la pescăruşi, doar-doar găsesc vreunul cu inel color. Uitându-mă la picioarele roşii ale pescăruşilor râzători din faţa stolului, dintr-o dată am zărit un pescăruş care era diferit, într-o zonă cu mai puţine păsări. Avea cioc negru, frunte albă, iar restul capului negru cu un inel orbital alb şi cu o statură puţin mai mică, din câte am putut vedea şi spatele gri închis, ca la un pescăruş sur. În acel moment, i-am zis lui Lajos să vină şi el să se uite şi m-am repezit la maşină, mi-am luat aparatul foto pe care l-am aşezat pe parapetul de beton de pe marginea digului şi am început să fac poze. Cuvintele pe care le-am rostit în acele câteva minute nu le pot reproduce, însă pentru amândoi un lucru era clar şi anume că este o specie nouă pentru fauna României. Am făcut puţin peste 200 de imagini, majoritatea catastrofale, dar la unele am reuşit cumva să ţin aparatul să nu se mişte”, a povestit Szabó József junior. Pasărea a fost observată din nou după trei săptămâni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img