spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriPatiserul cu mortar vrea în Parlament

Patiserul cu mortar vrea în Parlament

-

Deși are numai 38 de ani, candidatul Pro România Hunedoara la funcția de senator are un trecut extrem de controversat! În perioada în care a condus Compartimentul Administrativ al Universităţii din Petroşani, tânărul Dacian Ciodaru prefera încredinţările directe ca mod de acordare a lucrărilor de reparaţii, renovare şi reabilitare a căminelor studenţeşti, unor firme care nu aveau nicio legătură cu domeniul construcțiilor. De asemenea, Ciodaru a fost cercetat de procurori pentru abuz în serviciu.

2,7 milioane de lei în doar patru luni

- Advertisement -

Dacian Ciodaru a încheiat contracte de lucrări de reabilitări de cămine, izolaţii, amenajări interioare, lucrări pentru care în numai patru luni s-au plătit peste 2,7 milioane de lei. Paradoxal sau chiar suspect, în luna decembrie a anului 2014, până în ajun de Crăciun s-au atribuit şi câte două contracte aceluiași SRL şi câte trei aceluiaşi om de faceri care deţinea mai multe firme. Pentru directorul Compartimentului Administrativ nu a contat faptul că două dintre firme nu aveau nimic în comun cu domeniul construcțiilor – o brutărie-cofetărie-patiserie şi un magazin de cartier. În total, este vorba despre 14 contracte încheiate prin atribuire directă din toamna anului 2014 şi până prin martie 2015.

„Din septembrie până la sfârşitul lui decembrie, s-a adunat o sumă care adunată depăşeşte circa 2,7 milioane de lei, aşa încât “efortul” a meritat cu vârf şi îndesat. Şi mai ciudat, lucrările au fost atribuite către SC SENZITIV SRL Petrila, care are ca obiect de activitate “comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun”, conform mfinante.ro, sau SC FLORIDAN PANICOM SRL Petrila, cu obiect de activitate ”fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie”, aşa cum este specificat tot pe site-ul Ministerului de Finanţe. Cei doi afacerişti sunt Constantin Ramaşcanu, fostul viceprimar al Petrilei, şi Florin Stoica, fost jucător la Jiul Petroşani şi Poli Timişoara”, notează zhd.ro.

- Advertisement -

Lucrări “de patiserie cu mortar” pe încredinţare directă

Poate vă întrebați ce lucrări a făcut magazinul SENZITIV în baza contractului acordat de Ciodaru. De exemplu: Ignifugare corp clădiri D şi B, reabilitare sală sport, conform notificărilor de atribuire directă.

Brutăria FLORIDAN PANICOM a fost şi ea policalificată şi a primit lucrări de genul: reparaţii curente la corp C, reabilitare Cămin studenţesc nr. 4, reabilitare Cămin studenţesc 5, apoi reabilitare bază sportivă.

În data de 27 noiembrie 2014, ca totul să capete aspect de legalitate, au luat ființă alte două firme – SC FLORIDAN STAR CONSTRUCT SRL Petrila şi SC GIGANT STAR CONSTRUCT SRL Petrila, ambele cu acelaşi obiect de activitate: ”lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii”. După două săptămâni de la înfiinţare, pe 11 decembrie 2014, cele două societăți au primit alte trei contracte în valoare de 300 de mii de lei.

La finalul anului 2014, Dacian Ciodaru a muncit din greu să cheltuie și ultimul leu. Astfel, s-au mai făcut două atribuiri directe de lucrări către “prietenii” de la SC FLORIDAN PANICOM Petrila, în valoare de 276.653 lei. A doua lucrare s-a atribuit cu două zile înainte de Crăciun, în valoare de 119.350 lei. În fine, apare în scenă o societate din Tg. Jiu, SC EFICIENT LIDER SRL, cu obiect de activitate ”consultanţă pentru afaceri şi management”, care s-a apucat de reparaţii, după ce a prins două lucrări, respectiv în valoare de 148.380 lei. De asemenea, SC MIRUNA TRANS SRL Haţeg, care făcea ”transporturi rutiere de mărfuri”, a prins şi ea o lucrare de ”ignifugare corp A”.

A mai fost în atenţia oamenilor legii

În data de 26 iunie 2012, poliţia şi mascaţii au descins la Universitatea din Petroşani, apoi acasă la directorul general administrativ Dacian Ciodaru. Polițiștii și procurorii au ridicat documente în vederea cercetării, într-un dosar penal ce viza posibile infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice de care era suspectat Dacian Ciodaru.

Dacian Ciodaru a fost cercetat pentru diferite achizitii, în special de mobilier pentru cãmine, în perioada când era șeful Compartimentul Administrativ. Însã, de atunci si pânã acum, organele de anchetã nu au mai dat niciun semnal în legãturã cu acest dosar.

Cu această „carte de vizită” este foarte curios cu Ciodaru încearcă să acceadă în parlament. Să fie vorba de mult râvnita imunitate parlamentară, umbrela care l-ar ține la adăpost de procurori?

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img