spot_img
5.2 C
București
vineri, noiembrie 15, 2024
Acasă#Elysee2017Parchetul din Paris cere trimiterea în instanță a lui Nicolae Sarkozy înainte...

Parchetul din Paris cere trimiterea în instanță a lui Nicolae Sarkozy înainte de prezidențiale

-

- Reclama -

Parchetul din Paris a cerut trimiterea în judecată a lui Nicolas Sarkozy. Fostul şef de stat, probabil candidat la un nou mandat anul viitor, este acuzat de finanţare ilegală a campaniei sale electorale din 2012 în cadrul afacerii zise « Bygmalion ». Impreună cu Sarkozy, Parchetul cere şi judecarea altor 13 persoane inculpate în acest dosar, transmite Radio France Internationale.

- Reclama -

Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, candidat la primarele conservatorilor în perspectiva prezidenţialor de anul viitor, a fost inculpat în februarie anul acesta în dosarul zis « Bymalion » după numele societăţii care gestiona conturile partidului UMP. De notat că în timpul anchetei, niciun alt protagonist al afacerii nu l-a pus în cauză pe Sarkozy, nimeni din anturajul său nu l-a acuzat că ar fi fost la curent cu facturile false emise între UMP şi Bygmalion. In opinia anchetatorilor însă, candidatul de atunci, semnatar al conturilor de campanie, nu putea ignora derapajale cheltuielilor, mai ales că experţii contabili trăseseră de două semnalul de alarmă în acest sens. Parchetul îi reproşează deci această atitudine lui Sarkozy, îl consideră deci pe deplin responsabil de banii cheltuiţi în timpul campaniei din 2012.

- Advertisement -

Ce riscă Nicolas Sarkozy în acest dosar ?

Pe plan judiciar, finanţarea ilegală a campaniei electorale este pasabilă cu 3.750 de euro amendă şi un an închisoare. După rechizitoriul Parchetului, judecătorii de instrucţie trebuie să decidă dacă chiar îl trimit sau nu pe Nicolas Sarkozy în faţa tribunalului corecţional. Teoretic ei au o lună la dispoziţie, începând cu 30 august – data deciziei Parchetului – ca să-şi exprime părerea. Aşadar, ordonanţa judecătorilor ar interveni înaintea primarelor organizate de conservatori pe 20 şi 27 noiembrie ca să-şi desemneze candidatul pentru prezidenţialele din 2017. Lucru care riscă să umbrească şi chiar să compromită ambiţiile fostului şef de stat în cursa spre un nou mandat.

- Advertisement -

Rămâne de văzut apoi, în cazul în care un proces va avea loc, ce dată pentru audieri va alege preşedintele Tribunalului. In principiu, procesul, dacă proces va fi, ar putea avea loc în plină campanie electorală. In Franţa însă, în numele separării puterilor în stat, nu sunt organizate niciodată procese în timpul campaniilor electorale. Apoi, în cazul în care ar ieşi învingător şi la primare şi la prezidenţiale, Nicolas Sarkozy ar beneficia de imunitatea prezidenţială şi ar scăpa de proces.

Cum au reacţionat apropiaţii lui Nicolas Sarkozy dar şi adversarii săi ?

Avocatul ex-preşedintelui a denunţat « o nouă manevră politică grosolană care nu va rezista însă examinării faptelor ». Thierry Herzog a profitat de ocazie pentru a remarca faptul că acest anunţ al Parchetului survine « în ziua în care se deschide procesul unui fost ministru al lui François Hollande, Jérôme Cahuzac, acuzat de fraudă fiscală ».

Trebuie spus că necazurile judiciare ale lui Sarkozy au fost şi vor fi şi de acum încolo subiect de dispută între susţinătorii şi adversarii săi politici, inclusiv din propria-i tabără. Simpatizanţii ex-preşedintelui îl descriu pe acesta ca pe « o victimă a prezumţiei de vinovăţie ». François Fillon, fostul premier al lui Sarkozy, şi el candidat la candidatura dreptei pentru anul viitor, a estimat însă, încă dinaintea deciziei de acum a Parchetului că, « exemplaritatea este necesară pentru a guverna ţara ». Alain Juppé, alt fost premier şi principalul rival al lui Sarkozy în tabăra conservatorilor la primarele din noiembrie, a refuzat să comenteze rechizitoriul Parchetului invocând un « cod de bună conduită între diverşii candidaţi la candidatura dreptei ».

In afară de dosarul Bygmalion, Nicolas Sarkozy e urmărit şi în alte afaceri

Ex-preşedintele francez mai este inculpat pentru trafic de influenţă activă şi corupţie activă în afacerea zisă a « ascultărilor telefonice ». Sarkozy mai este apoi dat în urmărire judiciară din cauza presupusei finanţări libiene a campaniei sale din 2007. In fine, numele fostului şef de stat mai e citat frecvent în arbitrajul favorabil acordat omului de afaceri Bernard Tapie, în scandalul sondajelor de opinie comandate de preşedinţia franceză pe vremea când Sarkozy era la Elysée şi într-o obscură presupusă afacere de corupţie legată de vânzări de arme în 1995, pe vremea când Sarkozy era apropiat ex-premierului Edouard Balladur.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img