PALMĂ PENTRU DNA CONSTANȚA în dosarul Nicușor Constantinescu: Raluca Irinel Parepa, şefa Secţiei de Cardiologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, FĂRĂ control judiciar

Raluca Irinel Parepa, şefa Secţiei de Cardiologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a scăpat de controlul judiciar, după ce fusese acuzată că l-ar fi favorizat pe fostul șef al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu.

Potrivit DNA, „la data de 8 iunie 2016, inculpaţii Parepa Raluca Irinel şi Țoringhibel Marius, în calităţile arătate mai sus, au dispus internarea inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel (arestat preventiv în dosarul nr. 821/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa) la subunitatea medicală unde îşi desfăşoară activitatea, astfel încât acesta să execute măsura arestului preventiv în condiţii mai blânde“.

„Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a fost internat în unitatea medicală respectivă, deşi era obligatorie internarea sa într-una dintre unităţile medicale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanţa competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Concret, din probatoriul administrat a reieşit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesita internarea în unitatea medicală mai sus menţionată“, potrivit celor de la Anticorupţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare