OMS: Vor apare noi variante de coronavirus „posibil mai periculoase”

Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a atenţionat joi împotriva unei „mari probabilităţi” de apariţie a unor noi variante de coronavirus, „posibil mai periculoase”, informează AFP conform AGERPRES.

„Pandemia este departe de a se fi încheiat”, notează într-un comunicat aceşti experţi care îl consiliază pe directorul general al OMS. „Există o mare probabilitate de apariţie şi de răspândire a unor noi variante îngrijorătoare posibil mai periculoase şi mai dificil de controlat” decât cele deja înregistrate de agenţia ONU, au adăugat ei.

„Tendinţele recente sunt îngrijorătoare. La 18 luni după declararea unei urgenţe de sănătate publică internaţionale, continuăm să urmărim virusul şi virusul continuă să ne urmărească”, a subliniat preşedintele comitetului, francezul Didier Houssin, în timpul unei conferinţe de presă.

La ora actuală, OMS are înregistrate 4 variante îngrijorătoare de coronavirus de tip nou: Alpha, Beta, Gamma şi Delta.

Varianta Delta, înregistrată prima dată în India, se răspândeşte cu viteză foarte mare în întreaga lume, provocând o puternică resurgenţă a pandemiei. Mult mai contagioasă ca alte variante, ea s-a dovedit un pic mai rezistentă la vaccinuri, chiar dacă acestea continuă să protejeze bine în faţa cazurilor foarte grave de COVID-19.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare