O sucursala GAZPROM prospecteaza 287 de km patrati in Bihor: Cetatenii se tem ca vor folosi fracturarea hidraulica pentru gaze de sist

Compania NIS Petrol detinuta de GAZPROM a notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor că va incepe prospectarea seismică a celor două zone concesionate deja pentru a depista unde sunt rezerve de hidrocarburi, scrie e bihoreanul.ro.

„Având în vedere că aceste perimetre nu se suprapun cu arii naturale protejate, APM Bihor a decis clasarea notificării”, a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL, Loredana Ţîrţ, purtător de cuvânt al Agenţiei.

Cele două perimetre concesionate de NIS Petrol se întind pe raza mai multor localităţi bihorene. Mai precis, EX-2 Tria, cu o suprafaţă de 154 de kilometri pătraţi, vizează comunele Biharea, Cetariu şi Paleu, iar EX-3 Băile Felix, cu 133 de kilometri pătraţi, Sântandrei, Nojorid şi Sânicolaul Român.

Compania sârbească NIS Petrol, subsidiară a gigantului rus Gazprom, a mai încercat să prospecteze perimetrele concesionate în Bihor în toamna anului 2013. Controversa cea mai mare în privinţa NIS Petrol în Bihor este legată de hidrocarburile pe care aceasta le caută. În timp ce bihorenii se tem că sârbii vor să fractureze hidraulic judeţul, în căutare de gaze de şist, NIS Petrol a precizat în mai multe rânduri că este interesată exclusiv de hidrocarburi convenţionale, adică petrol, şi nu de gaze de şist, mai scrie ebihoreanul.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Articole relationate

    Categorii populare