O amibă devorează creierele în Texas: S-A DECLARAT STAREA DE DEZASTRU

Autorităţile din Texas şi-au înteţit eforturile depuse pentru a contracara ameninţarea generată de o specie de amibă „devoratoare de creier”, care a fost detectată în reţeaua de aprovizionare cu apă a unui comitat de pe coastele acestui stat american şi care a provocat moartea unui băiat de şase ani la începutul lunii septembrie, informează Reuters conform Agerpres.

Guvernatorul Greg Abbott a decretat duminică starea de dezastru în comitatul Brazoria, după ce Naegleria fowleri, o specie microscopică de amibă, a fost descoperită în reţeaua de apă a oraşului Lake Jackson, situat în zona metropolitană Houston.

„Nu auzi vorbindu-se despre astfel de lucruri până când nu ţi se întâmplă chiar ţie. Nu te gândeşti că ai putea fi acea persoană din 72 de milioane până când nu ţi se întâmplă”, a declarat Maria Castillo, mama băiatului care a murit după ce a dezvoltat o infecţie cerebrală cauzată de acea amibă, într-un mesaj publicat recent pe Facebook.

Specia de amibă menţionată, un organism unicelular, se găseşte frecvent în sol şi în apa dulce cu temperatură ridicată şi îi infectează pe oameni atunci când pătrunde în organism pe la nivelul nasului, călătorind apoi până în creier, unde declanşează o formă rară dar adeseori mortală de infecţie, potrivit specialiştilor de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare