Neamțu-i robu’ Timișoarei!

0
166

Te întreabă și socoate

Ce e rău și ce e bine;

Toate-s vechi și nouă toate:

Vreme trece, vreme vine.

Glossă, Mihai Eminescu

de Dr. Alex Todericiu

Neamțu-i de astăzi robu Timișoarei! Acuzat de fostul primar Nicolae Robu (PNL) că nu are cetățenia română, Dominic Samuel Fritz câștigă la scor primăria Timișoarei. Robu n-a priceput că Fritz nu avea nevoie de cetățenie. Prostia și fudulia ultimilor săi ani l-au costat primăria. Langajul îl face pe Herr Fritz român getbegét. Limba-i pașaportul său. Cheia sa franceză… nu-i partizanatul electoral! E triumful stăpânirii limbii majorității populației. Chapeau, Herr Fritz! Gut gemacht (bine făcut, trad. lb. germ.). Acum, că tot a câștigat, neamțului nu-i rămâne decât să treacă mai des și prin București. Cu un astfel de scor electoral poate oricine concura cu brio la șefia propriului partid. Bașca că noul primar va deveni vólens nólens mai cunoscut și așa-zișilor regățeni, cum îi mai alintă și astăzi bănățenii pe locuitorii Vechiului Regat, televiziunilor naționale, establishment-ului PNL-ist, etc. Apariția sa „națională” va fi probabil precum șperaclul german pentru cheile rătăcite ale ușilor închise din politichia mare, bucureșteană. Va deveni Fritz urmașul vrednic al fostului primar sibian, ajuns președintele țării și aflat la al doilea mandat?

Fritz, născut în Germania în 1983 a devenit „politician fără să-și dea seama“ (dominicprimar.ro), a plecat de la Berlin în 2019, s-a stabilit locativ la Timișoara de unde a și început să povestească cu mult talent despre ce va fi și cum va fi dacă o să ajungă ce-și dorește. Fritz știe să (se) explice firesc. Fiind alogen, nici nu se putea altfel. Nu-l știa aproape nimeni. A devenit chiar patetic în elocința lui: „Iubesc Timișoara prea mult pentru a mai sta deoparte… ”. Vroia cu ardoare să devină și el rob, slujnic al unei urbe europene, la răscruce de drumuri, culturi, limbi și dialecte, în vremuri de restriște, la granița UE și periferia Europei. În cărțile Vechiului Testament „rob“ era  titlul de noblețe al unor demnitari, slujnici devotați. Marii patriarhi ai lui Israel se numeau „robi ai lui Dumnezeu“.

Povestea cu șomajul candidatului neamț la alegerile pentru primărie a fost uimitoare. Neamțu’ nu-i nici măcar șomer…, afirma Robu(l) în nume propriu. Fiind chivernisit, Fritz a trăit până la alegeri din ce a strâns la Berlin până în 2019. A locuit în propriul său apartament din Timișoara. Citez din cele spuse de candidat în campania electorală. Și așa, de atâtă implicare, începută înainte de pandemie, probabil că nu a mai avut nevoie să câștige bani… Cel puțin eu așa am înțeles. Neamțu’ i neamț destul? Până îi voi putea pune această întrebare și personal, îi intuiesc deja răspunsul: neamțu’ – primar timișorean – e neamț european! O să-l apreciem probabil în 2023, când Timișoara va fi capitala europeană a culturii și oricum „Banatu-i fruncea”!

Născut acolo unde și Dunărea izvorește, loc binecuvântat de oameni harnici și muncitori, numiți „șvabii dunăreni”, unde ciocolata cu lapte e la ea acasă, Fritz ajunge la 19 ani în orașul de pe Bega. Acolo îl așteaptă șvabii… bănățeni, unde „hărnicia“ e acasă. Banatul nu a fost degeaba denumit „grânarul Europei“. Nu-i Pădurea Neagră. Timișora-i mică și timișorenii sunt pe bune mândri și nu alintă ușor pe nimeni… Într-o axă imaginară a spațiului dunărean est-vest, avându-i pe șvabi precum capetele de pod în păstrarea tradiției într-o Europă comună a regiunilor, tânărul voluntar al catolicilor iezuiți a ajuns într-un oraș în care congregația a slujit timp de sute de ani și a lăsat statornic ceva în urmă. Există imagini cu tânărul Fritz, care și-a păstrat și astăzi zâmbetul juvenil pe buze. Ochelarii iscoditori i-au venit parcă mai târziu pe chip. Timiditatea i s-a cam dus. Cel puțin așa vorbesc pozele sale, vezi internetul.

Ca să fie cumătru, neamțu’ înțelege de tinerel că șperaclul poate fi doar limba și învață bine românește. Ne explică astăzi pe site-ul său că-i și rodul unei „profe“ iscusite. Vrednicul ucenic stăpânește astfel mai abitir decât un lingvist termeni regionali, colocviali, poate chiar de argou și are o pronunție de te face să crezi că e vreun neaoș din… cartierul istoric timișorean Iosefin. Fritz nu uită verbul la capătul vorbelor în limba română, consoanele’s consoane getbegét, ț-ul e ț, ș-ul ș, topica-i parcă tandră, cântată românește. Talentat la muzică, neamțu’ începe să păstorească la Timișoara chiar și un cor de amatori. Probabil că a învățat prin cânt și limba română mai bine, vers cu vers, notă cu notă, pas cu pas… I-a reușit astfel și în campania electorală să nu zgârie la timpan. „Singsang-ul“, melodia vorbei primarului de acum încolo din Timișoara sună chiar autentic, zâmbetu-i oricum mereu pe buze, de parcă a fi un „elegant și frumos regățean de București“, cum spunea Cezar Petrescu. Oricum, bravo lui Fritz: a învățat „DerDieDas”-ul (genurile substantivelor) limbii române și pare să-i fi reușit să înțeleagă ceva despre (auto)ironia mândră, arătată de „mișto”-ul românesc, înțeles în cheie triplă: superlativ, ironie sau deranj, atunci când e folosit pentru a lua la rost.

Daca e să ne uităm la ceea ce a publicat până în ziua votului pe fb sau pe site-ul propriu, neamțu’ are și conținut. Fritz ne prezintă schița unui soi de master plan pentru Timișoara viitorului, care merită citită! Clară și la obiect. Bașca grafica care o face facil de priceput. Giugiuc. Fritz speră că propriul său electorat va face probabil și altceva decât doar să-l citească, sa-l silabisească, să-i interpreteze cuvintele. Știe că mai e și cealaltă jumătate… și s-a pregătit din timp pentru cei care încă nu-l cunosc și au ca motto: „Noi pe ale altora, alții pe-ale noastre”. Așa-i în „Arta conversației“ din România. Vorba poetului național: Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă,Tu rămâi la toate rece”. În decembrie 2014 tânărul neamț publica în paginile „Badische Zeitung“ un scurt reportaj despre activitatea sa, a asociației „Jesuit European Volunteers“ careia îi slujea benevol și drama copiilor instituționalizați din România. Relatarea, scrisă cu talent, se încheia cu un apel la strângerea de fonduri pentru un cămin de copii din România al unei asociații germane. Titlul dat de Fritz în articolul său rămâne valabil și astăzi: „Lucrurile trebuie luate așa cum sânt“.