Noului Portocală îi place să joace în filme proaste

0
181

Rechizitoriul-cacealma pe care procurorul DNA (structura centrală) Cosmin Ștefăniță Stroie l-a întocmit pentru a-l băga în pușcărie pe Eugen Șerbănescu este împănat cu  numeroase fapte de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, comise pe sub mână de procuror, infracțiune pedepsită de codul penal cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.     

Disperat că nu are probe în a demonstra vinovăția lui Șerbănescu, contra căruia a făcut o obsesie (nu se știe dacă la ordin, din prostie personală sau din comandamentul de existență a instituției, care are nevoie de dosare ca de aer), procurorul nu s-a dat înapoi de la a inventa un dosar fake, pentru a-și construi tezele față de încălcarea cărora fostul director general al CNC din anul 2010 să apară vinovat în ochii judecătorului în anul 2020.

În fapt, Stroie devine un al doilea Portocală, inventând o realitate paralelă, în care filmele existente, aflate în exploatare și căștigătoare de premii internaționale, dispar în neant la liberul lui arbitru și se transformă în prejudicii, prin măsluirea de probe incriminatoare, menite să denatureze și să deturneze actul de justiție. 

Despre “Restul e tăcere”, film-reper al lui Nae Caranfil, Stroie minte de la obraz, pretinzând că  termenul de predare – 21 iunie 2008 –  n-ar fi fost respectat.  Or, filmul a fost predat în octombrie 2007 și a avut premiera în martie 2008. Apoi, prin acest fals și uz de fals, procurorul trage concluzia – tot falsă –  că CNC ar fi  acordat credite ilegal producătorului DOMINO,  în sumă de 3 milioane de lei. 

Despre “Eu când vreau să fluier, fluier”,  Ursul de argint la Berlin în 2010,  Stroie pretinde că e prejudiciu – egal cu costul de producție a filmului și imputat lui Eugen Șerbănescu – din cauză că producătorul Cătălin Mitulescu n-a raportat venitul (modic, de altfel) obținut din exploatare după trei luni de la premieră, ci l-a raportat (corect) după opt luni de la premieră.

Pentru “Undeva la Palilula”, filmul de debut al lui Silviu Purcărete, Stroie – tot din cauză de  întârziere de predare – îi impută toți banii iarăși lui Șerbănescu, deși o parte din credit i-a fost livrată producătorului Tudor Giurgiu de către fostul director Kogălniceanu, la șase luni după plecarea lui Șerbănescu, în iunie 2013, din instituție

Pentru a-l putea incrimina pe Eugen Șerbănescu de abuz în serviciu deosebit de grav, Cosmin Stroie nu ezită să măsluiască chiar și date calendaristice, devenind un fel de Negulescu, dar nu de Ploiești, ci de București (structura centrală).  Astfel, la filmul “Muzica în sânge”, Stroie falsifică pur și simplu în rechizitoriu data de predare înscrisă, negru pe alb, în contract, devansând-o cu exact un an,  din 2011 în 2010, în așa fel încât să “introducă“ filmul în întârziere de predare falsificată și, pe această bază, să transforme un om nevinovat într-un om vinovat și să-l forțeze pe judecător să-l condamne.  Și nu e singurul caz, măsluirea grosolană a cifrelor fiind un veritabil modus operandi al acestui rechizitoriu – aprobat pentru “legalitate și temeinicie” de către șeful de secție de la DNA Călin Nistor, om cu părul alb.    

Mai mult, intrând de-a dreptul în cheie absurdă, rechizitoriul decretează 10 filme intrate deja în patrimoniul național al cinematografiei ca fiind și ele prejudiciu. Întrebat dacă patrimoniul este format din prejudicii, Stroie s-a întors și a plecat, iar Nistor a dat din umeri.

Seria acuzațiilor de Gâgă (prin care Eugen Șerbănescu este acuzat că n-a încercat să le ia banii înapoi producătorilor – din cauza depășirii unor termene birocratice –  după ce aceștia îi cheltuieseră, cu bonuri și facturi auditate, pe producția filmelor respective) continuă în legătură cu alte 35 de filme, toate produse cu aprobarea Consiliului de Administrație CNC în urma unor concursuri necontestate la vremea lor, toate aflate astăzi în exploatare (35 dintre ele fiind și selectate sau premiate la festivaluri internaționale), toate urmând să intre în patrimoniu peste un an sau doi.

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu – sesizat printr-un memoriu despre abuzul cât casa care se petrece la DNA – s-a derobat, trimițîndu-l spre rezolvare procurorului general Scutea care, la rândul ei, l-a trimis spre rezolvare la… DNA, unde Crin Bologa, șeful instituției, l-a dat spre rezolvare lui… Stroie. Inspecția juridică, trimisă să cerceteze cazul de către Consiliul Superior al Magistraturii, nu a găsit nimic în neregulă în prestația lui Stroie. Raportul inocenței este semnat de… un procuror.

Dacă un asemenea rechizitoriu fraudulos, fără probe și în afara oricărei etici profesionale, aflat vizibil în infracțiunea de cercetare abuzivă prin ticluire de probe, poate  fi – după cinci ani de așa-zisă urmărire (citește: hărțuire) penală – depus în instanță într-un stat de drept în UE, atunci înseamnă că ori nu e vorba de UE, ori nu e vorba de stat de drept.

Sau – de fapt – e vorba și de una, și de alta.