spot_img
6.6 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăActualitateNoul președinte al Ungariei: Trebuie să arătăm ce înseamnă pământul natal. Maghiarii...

Noul președinte al Ungariei: Trebuie să arătăm ce înseamnă pământul natal. Maghiarii trăiesc din nou cu capul sus, privesc lumea din perspectiva lor, având în faţa ochilor propriile interese. Maghiarii şi-au recăpătat încrederea în sine, conştiinţa de maghiar

-

Preşedintele republicii, Katalin Novák, a afirmat sâmbătă că are responsabilitatea deosebită de a arăta, în calitate de preşedinte, ce înseamnă pentru ea patria, Ungaria, compatrioţii săi, maghiarii şi ce crede despre „viaţa noastră comună şi locul nostru în lume”, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

La ceremonia de învestire care a avut loc în faţa Parlamentului din Budapesta, în Piaţa Kossuth Lajos, Katalin Novák a subliniat: viaţa ţării este umbrită de un nor negru, umbra războiului. Ea a explicat că atacul asupra Ucrainei, după primul şoc, a impus găsirea unor răspunsuri imediate şi, în acelaşi timp, bine gândite, valabile pe termen lung, şi din partea Ungariei. După sosirea primilor refugiaţi în ţară pe 25 februarie, maghiarii s-au grăbit să-i ajute fără să-şi pună întrebări.

- Advertisement -

De atunci, 700 000 de refugiaţi au intrat pe pământul ungar care le-a oferit siguranţă, ungurii au strâns donaţii în valoare de sute de milioane de forinţi, ei oferă îngrijire răniţilor, trimit alimente celor care au rămas acasă, oferă oportunităţi de educaţie, cazare, hrană şi muncă pentru familii. Ungaria a trecut cu brio examenul de omenie, a spus Katalin Novák, adăugând că trebuie să se ştie cum să răspundem războiului şi care sunt interesele care decurg din trecutul şi din viitorul nădăjduit al naţiunii maghiare.

Katalin Novák a prezentat gândurile sale despre războiul din Ucraina în zece puncte. Condamnând agresiunea lui Putin, ea a declarat: Ungaria se va opune întotdeauna oricărei încercări de restabilire a Uniunii Sovietice. Maghiarii vor pace – a spus ea, cerând investigarea şi pedepsirea crimelor de război.

- Advertisement -

Novák a arătat că Ungaria nu este neutră, “suntem de partea victimelor nevinovate şi a adevărului”, Ungaria îşi îndeplineşte obligaţiile asumate ca ţară membră a UE şi NATO.

Noul preşedinte a mai afirmat că Ungaria nu va renunţa la suveranitate şi va sprijini aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene. A spus că Ungaria este pregătită să aducă sacrificii pentru pace şi nu va împiedica sacrificiul aliaţilor săi, însă nu va aproba decizii care cer de la maghiari sacrificii mai mari decât durerea pe care o provoacă agresorului rus.

Katalin Novák s-a oferit pentru medierea în vederea continuării tratativelor de pace şi a luat poziţie în favoarea intereselor maghiarilor din Ucraina.

“Voi muncii pentru ca noi, maghiarii, trecând peste sentimentul romantic de a nu fi înţeleşi, să trăim tot mai des senzaţia confortabilă a înţelegerii şi aprecierii”, a subliniat, adăugând că rezultatul muncii din ultimul deceniu este că maghiarii trăiesc din nou cu capul sus, privesc lumea din perspectiva lor, având în faţa ochilor propriile interese. Maghiarii şi-au recăpătat încrederea în sine, conştiinţa de maghiar, mândria naţională, care le-au lipsit multă vreme. Să ne păstrăm mândria naţională, să o ocrotim şi să fim atenţi să nu facem din ea nici orgoliu naţional şi nici laşitate globalistă, a subliniat Katalin Novák.

Ea a reamintit că parlamentul va desemna luni prim-ministrul şi în curând va putea numi membrii noului guvern. Ca cetăţean al Ungariei, ea aşteaptă de la liderii puterii executive să vegheze la securitatea poporului maghiar.

Noul şef de stat a subliniat că în calitate de preşedinte al republicii, îi va întări pe maghiari, conform convingerilor sale personale, în sistemul de valori bazat pe creştinism, încurajându-i să dea viaţa mai departe, să-şi crească copiii în iubire, să protejeze viaţa umană concepută şi familia, să se respecte reciproc şi să-i ajute pe cei slabi. Ea îşi va ridica glasul, atât în ţară, cât şi în afara ei, pentru ca tinerii să fie ajutaţi în întemeierea unei familii, să poată face faţă împreună sarcinilor legate de profesia lor, de asumarea copiilor şi îngrijirea oamenilor în vârstă.

Să lucrăm pentru ca asumarea responsabilă a copilului să nu aibă obstacole materiale, a cerut şeful statului, promiţând că va susţine protecţia vieţii, va atrage atenţia asupra tinerilor talentaţi, dar pot conta pe ea şi cei care locuiesc în condiţii defavorabile, în locuri invizibile pentru majoritatea populaţiei.

La eveniment au participat, printre alţii, premierul Viktor Orbán şi László Kövér, preşedintele parlamentului.

Katalin Novák a fost aleasă preşedinte al republicii pe 10 martie, fiind al şaselea şef de stat de la schimbarea regimului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img