Noul guvern austriac, atac la familiile românilor

Noul guvern de coaliţie de la Viena intenţionează să taie alocaţiile pentru copiii austrieci care trăiesc în străinătate, executivul austriac considerând că măsura nu încalcă regulile Uniunii Europene privind interzicerea discriminării, relatează Reuters.

Executivul cancelarului austriac Sebastian Kurz a depus jurământul la 18 decembrie, la două luni după ce Partidul Poporului a câştigat alegerile parlamentare. Formaţiunea a ajuns la un acord cu Partidul Libertăţii (FPO), ceea ca a făcut din Austria singura ţară vest-europeană în care un partid de extremă-dreapta face parte din coaliţia guvernamentală.

Printre altele, FPO deţine portofoliile afacerilor interne, de externe, apărării şi afacerilor sociale.

La începutul şedinţei de două zile a cabinetului său, Kurz a anunţat că guvernul său va tăia alocaţiile pentru copiii cetăţenilor austrieci care trăiesc într-o ţară unde nivelul de trai este mai scăzut.

”Este o incorectitudine construită pe sistemul care, pentru doi copii care nici măcar nu trăiesc în Austria, ci în România, transferă 300 de euro pe lună în România şi acesta este aproape venitul mediu acolo’‘, a declarat Sebastian Kurz.

Valoarea acestor plăţi variază în funcţie de vârsta şi numărul copiilor, dar începe de la 114 euro pe lună pentru un singur copil.

‘Vom lua o decizie în cabinet astfel încât aceste plăţi ale alocaţiilor pentru copii să nu fie făcute în străinătate la acelaşi nivel ca până acum”, a spus Kurz, care a adăugat că ajustarea acestor plăţi la nivelul de trai local ar duce la economii de ‘peste 100 de milioane de euro pe an’.

Executivul austriac intenţionează ca în acest an să facă economii de circa 2,5 miliarde de euro, inclusiv prin reducerea ajutoarelor pentru refugiaţi şi restricţionarea accesului noilor imigranţi la multe servicii sociale pentru o perioadă de cinci ani.

În 2016, Austria a transferat circa 273 milioane de euro în străinătate către alte ţări din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European pentru plata alocaţiilor pentru 132.000 de copii.

Anul trecut, Comisia Europeană a criticat Germania pentru un plan similar, care ulterior a fost abandonat de către Berlin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare