Victor Becali acuzații explozive la ieșirea din închisoare: Șefii serviciilor secrete știau sentinta

Victor Becali a declarat, joi, la ieşirea din Penitenciarul Jilava, după ce a fost eliberat, că „îşi duce crucea”, prin faptul că a executat pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”, precizând, însă, că şefi ai serviciilor secrete spun că se ştia dinainte ce sentinţă va fi dată în acest caz, transmite Mediafax.

„Am ajuns aici, ne ducem crucea, ne facem pedeapsa. Timpul va demonstra. Vedeţi ce vorbesc oamenii la televizor. Nu am spus eu că se ştiau pedepsele din dosarul Transferurilor, au spus foşti directori de servicii secrete. Eu mi-am ispăşit pedeapsa”, a declarat Victor Becali, joi seara.

Becali a părăsit Penitenciarul Jilava, joi, în jurul orei 22.30. El a fost pus în libertate, după ce judecătorii de la Tribunalul Ilfov au dispus eliberarea sa condiţionată.

Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături Gheorghe Copos, Ioan Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

„Viața mea de acum va fi una normală, cum a fost și până acum. Pentru mine a fost o perioadă grea, o experiență de viață, chiar dacă a fost una urâtă. Aș mai fi avut vreo 50 de zile. Deci nu mi s-a făcut vreun mare favor. Toată lumea a făcut 50-55% din pedeapsă, eu am făcut 90-95%.Dar probabil că trebuie să facă cineva pușcărie! Fac eu, face Borcea, nu e problemă. Nu mă mai interesează fotbalul! Nu am din ce să mă retrag, pentru că nu mai sunt în fotbal. Nu mă vait acum, asta este!Timpul va demonstra dacă decizia a fost corectă. Nu am spus eu că se știau pedepsele din Dosarul Transferurilor, au spus foști șefi de servicii secrete. Eu nu știam! N-am fugit de pedeapsă”, a zis Victor Becali conform Antena 3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare