NOI TRONSOANE DE ASFALT PE DRUMUL JUDEȚEAN BALOTA – PLOPI

Proiectul de modernizare a DJ 606A, Balota – Plopi avansează zilele acestea cu noi tronsoane de asfalt, astfel încât, la sfârșitul anului, obiectivul de investiții să fie finalizat.

După ce, la începutul verii s-a turnat asfalt pe primii 2,2 km, între DJ 561A (Plopi) și localitatea Izvorălu, zilele acestea, se continuă asfaltarea, încă trei kilometri, în timp ce alți trei kilometri, de la intersecția cu drumul care duce în localitatea Manu, către Balota au fost deja asfaltați.

Până la sfârșitul verii, asocierea de constructori a dat asigurări că toată distanța de 19,3 km, cuprinsă în proiect, va fi complet asfaltată.

În paralel, se lucrează la realizarea acceselor la proprietăți și rigole, în localitatea Izvorălu.

Drumul traversează teritoriul administrativ al comunelor Tâmna, Livezile, Hinova, Prunișor și Șimian și asigură accesul către Aerodromul Drobeta și către satele Manu și Izvorălu (com. Tâmna), Gârnița, Mijarca și Arvătești (com. Prunișor) și Izvorălu de Jos (com. Livezile).

Această investiție este deosebit de importantă și pentru locuitorii din Plopi, Dumbrava și Bâcleș care scurtează drumul până la Drobeta Turnu Severin în condiții foarte bune, cu cel puțin 10 km.

Lucrările sunt realizate de Consiliul Județean Mehedinți, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional – Componenta SUERD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare