NOI ÎNREGISTRĂRI DIN PSD: Prostul, fătuca, băi ăștia

Victor Ciutacu a prezentat, miercuri seara, la România TV, noi înregistrări audio cu Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD. Acesta povesteşte cum a apostofat-o pe Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, într-o şedinţă de guvern.

„Au mai luat cuvântul, ca să ştiţi, Olguța Vasilescu care dădea lecții pe nu știu ce. I-am zis cam așa: ‘pe vremea comuniștilor era un dicton cam așa: fie prostul cât de prost, mintea vine după post’. I-am spus că face parte din categoria miniștrilor care au sentimentul că dacă s-au așezat pe scaun sunt și ei mai deștepti.A ieșit Manda că i-am atacat-o pe doamna, mi-a spus că e fericit că e contemporan cu mine. I-am spus că îi folosește, că are de învățat. M-a înjurat mai temeinic decât alții”, spune Adrain Ţuţuianu.

Vicepreşedintele PSD îşi continuă atacul la adresa Ioanei Bran, ministrul Tineretului şi Sportului.

„Ioana Bran, ministrul Tineretului, e o fătucă simpatică, da’ nu a lucrat în viața ei într-o funcție de-asta, iar săptămâna viitoare se va definitiva un proces în care și tac’su și frati’su, pentru evaziune fiscală cu acord, au luat în primă instanță 3 ani, 4 ani”, a dezvăluit Ţuţuianu.

„A mai vorbit Paul Stănescu care a spus cam așa, în stilul lui mai cu ‘ar’metica’. Paul a spus așa: ‘băi, ăștia care vreți voi cu Dragnea, luați-l de mână și ieșiți prin București. Sau luați-l de mână ăia de la Brașov sau de la Cluj și ieșiți cu el prin oraş. Și, dacă lumea vă primește bine, noi suntem idioți. Dacă lumea vă înjură, ăsta e riscul vostru. Eu cred că nu e normal să avem un lider de partid care nu poate ieși printre oameni’ „, a mai povestit disidentul din PSD.

Apoi, Ţuţuianu îşi prezintă calculele.

„Am semnat trei, pentru că aștia trei am avut cel mai mult curaj, și-am venit să facem și bulgăre de zăpadă, adică să vină după aia să susțină mai mulți. Au zis unii că noi vrem să pierdem puterea. Să știți că puterea, și am spus-o acolo, puterea nu se pierde că pleacă vreun parlamentar PSD. Există câte unul-doi care pot pleca. Dacă pleacă 10 inși de la Camera Deputaților, da, Camera Deputatilor s-a închis. La Senat trebuie să avem 69, noi suntem 72, dacă mai punem și ALDE 12 ne facem 84. Dacă mai punem și UDMR, care sunt cred vreo 8 sau vreo 9, noi avem majoritate mult mai solidă. Dar, atenție, Camera Deputaților e cameră decizională în majoritatea legislației. Doar pe administrație, politică externă și învațământ și apărare, Senatul e camera decizională. Deci, practic, blocăm tot dacă lucrurile nu se schimbă”, a conchis Adrian Ţuţuianu.

Victor Ciutacu a prezentat, şi marți seara, câteva înregistrări audio cu Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD. Acesta spune că PSD e un „partid de maimuțe” pentru că social-democrații au acceptat să aibă încredere în Liviu Dragnea la prima nominalizare de premier după alegerile parlamentare, când a fost propusă Sevil Shaideh. În plus, Țuțuianu spune, conform înregistrărilor, că PSD nu va avea nicio șansă la prezidențiale în fața lui Klaus Iohannis.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare