Şeful Interpol Costa Rica: I-am spus Alinei Bica că e timpul să se predea

Şeful Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla, a declarat la Antena 3 că fosta şefă DIICOT Alina Bica a mers în audienţă la el cu 4 luni înainte de reţinere, precizând că, pe de altă parte, nu a avut niciun fel de contact cu Elena Udrea.

„Lucram în două cauze diferite, cea a Elenei Udrea şi cea a Alinei Bica. Cu doamna Elena Udrea nu am avut niciun tip de contact, niciun tip de abordare şi imediat după reţinerea doamnei Elena, unul dintre avocaţii doamnei Alina Bica ne-a contactat şi eu i-am spus că era timpul să se predea, că cel mai bine era să se prezinte singură la Tribunalul penal al Întâiului Circuit judiciar din San Jose. Dar, el mi-a spus că urma să vorbească cu doamna Bica şi că apoi ne va contacta din nou. Procedura Poliţiei nu se poate pune în stand by. (…) Ele au o cerere de refugiat, dar statutul de refugiat şi azilul politic sunt diferite. Ni s-a părut că momentul oportun de a realiza acea reţinere era 3 octombrie. Ele, potrivit sistemului nostru penal, au dreptul de a solicita câteva recursuri, pot cere schimbarea măsurilor, e dreptul lor”, a completat şeful Interpol Costa Rica.

„Într-o audienţă, doamna Alina Bica s-a prezentat la biroul Interpol însoţită de consilierii săi legali într-un mod foarte politicos. La acel moment nu ne-a oferit locaţia, dar am păstrat contactul cu avocaţii ei care ne-au lăsat informaţii de contact”, a declarat Chinchilla, într-un interviu difuzat de Antena 3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare