Noi acuzaţii de abuzuri şi ilegalităţi la CNADNR

Un alt angajat al companiei cere procurorilor şi corpurilor de control ale Guvernului să verifice activitatea instituţiei, care ar fi plină de nereguli. „Dovezile sunt acolo, trebuie doar cercetate”, spune un director al proiectelor cu fonduri europene, proaspăt înlăturat, transmite Digi 24.

„Poate domnul ministru prin Corpul de control sau primul ministru prin Corpul său de control să dispună o anchetă şi la CNADNR. Acolo sunt lucruri mult mai grave decât ceea ce spun colegii mei, iar dovezile sunt acolo. Nu trebuie decât să vină un corp de control, un organ de cercetare abilitat”, spune Ştefan Scoruş, fost director în cadrul CNADNR.

Simplu angajat acum, Ştefan Scoruş spune că se încearcă înlăturarea lui abuzivă din companie. În urma reorganizării Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, direcţia de monitorizare a proiectelor cu finanţare europeană, condusă până de curând de acesta, a fost desfiinţată. Lui i s-ar fi propus un alt post, pe care l-a refuzat.

„Deoarece nu vreau să accept noua funcţie, mă supun la fel de fel de umilinţe, mi-au luat biroul, m-au ţinut pe holuri, nu au vrut să-mi dea salariul, mi l-au dat parţial. Eu cred că vor să mă forţeze să plec din companie şi eu fac parte din gaşca celor incomozi şi deci şi eu trebuie să fiu eliminat”, acuză Ștefan Scoruș.

Din companie a fost informat că i s-a plătit concediul de odihnă şi că pentru perioada rămasă neacoperită nu s-au primit documente din care să reiasă că ar fi fost la muncă.

Cât a fost şef al direcţiei de monitorizare a proiectelor cu fonduri europene, Ştefan Scoruş a încasat între 12 şi 15.000 se lei pe lună, potrivit declaraţiilor de avere.

Ştefan Scoruş nu este primul care vorbeşte despre neregulile din Compania de Drumuri. Alin Goga, director adjunct de investiţii în cadrul direcţiei regionale de la Craiova, a fost suspendat din funcţie şi este cercetat disciplinar pentru că a vorbit în presă despre neregulile şi corupţia din companie.

„Sunt oameni care au fost consultanţi, să spunem, la un constructor italian, iar acuma acel consultant e consilier al directorului general. Și aceiași constructori vin tot la același fost consultant care între timp este consilier al directorului general și pe care nu are nimeni curaj să-l oprească, pentru că pupilul lui este directorul general adjunct economic din companie. E o încrengătură”, a declarat Alin Goga, director suspendat în cadrul DRDP Craiova, la „Jurnalul de seară”.

Şefii de la Drumuri spun că Alin Goga şi-ar fi încălcat prevederile din fişa postului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare