BOMBĂ POLITICĂ PE LITORAL: Mâna dreaptă a lui Nicușor Constantinescu negociază cu PNL

Vicepreședintele cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Constanța, Cristinel Dragomir (PSD), ar fi negociat zilele trecute cu PNL un loc de parlamentar la alegerile din 2016, scrie Replica de Constanta.

Mișcarea a avut loc zilele trecute, cu prilejul vizitei la Constanța a responsabilului pe regiunea sud-est a PNL, Cezar Preda și a fostului președinte al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Marian Zlotea.

„Zlotea a fost în Mamaia, nu a venit oficial. Preda nici nu a vrut să audă. Zlotea era pe acolo și a zis că se vede cu Cristinel, dar nimic spectaculos. Bine, ei sunt și prieteni sau neamuri, naiba să-i pieptăne, ceva de genul”, a spus un oficial din cadrul PNL Constanța. „S-au întâlnit pe plajă, iar Blaga (co-președintele PNL, Vasile Blaga – n.r.) habar nu avea. Dragomir își dorește mult să fie deputat. La anul, se fac cărțile pentru Parlament: Dumitrache pe primul loc (Cristina Ileana Dumitrache – n.r.), Edy Martin, ăștia-s pe locurile eligibile, apoi vine băiatul de la București, cum a fost Mădălin Voicu. În ecuația asta, Dragomir nu are ce să caute, de-aia își caută poziția”, a spus pentru Replica unul dintre martorii la misterioasa întâlnire de pe plajă, din cadrul PSD Constanța.

Cristinel Dragomir a fost în tinerețea sa membru al Tineretului Liberal. B

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare