Nicușor: Comunismul şi Nicolae Ceauşescu au făcut foarte mult rău, dar oamenii au văzut în perioada Ceauşescu un plan de ţară

Comunismul şi Nicolae Ceauşescu au făcut foarte mult rău, dar oamenii au văzut în perioada Ceauşescu un plan de ţară pe care în toată această tranziţie prelungită pe care o trăim nu îl văd, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, care a subliniat că, în prezent, pentru a avea un plan de ţară România trebuie să-şi dezvolte o viziune economică, transmite Agerpres.

Acesta a fost întrebat, luni seară, la Antena 1, cum, comentează rezultatele unui sondaj de opinie realizat de IPSOS-ANTENA, din care reiese, între altele, că 38% dintre români consideră că niciunul din președinții României, dintre cei care și-au încheiat mandatele, nu a fost bun, iar alți 27 % consideră că Nicolae Ceaușescu a fost cel mai bun președinte.

‘Reflectă aceeași neîncredere față de modul în care este administrată România în momentul de față. Niciunul, pentru că oamenii conștientizează că comunismul nu a fost ceva benefic. Și ăsta e un lucru bun, pentru că noi am pornit de la același nivel cu Grecia, cu Belgia, cu Spania, Portugalia, și e evidentă diferență în momentul acesta. Pe de altă parte, Nicolae Ceaușescu, pentru că… bineînțeles că comunismul și Nicolae Ceaușescu au făcut foarte mult rău, dar cred că oamenii au văzut în perioada Ceaușescu un plan de țară pe care în toată această tranziție prelungită pe care o trăim, nu îl văd. Așa citesc eu’, a declarat Nicușor Dan.

Actualul șef al statului a punctat că, în prezent, pentru a avea un plan de țară România trebuie să-și dezvolte o viziune economică, să învețe care sunt zonele în care este competitivă și deci trebuie să vadă care este potențialul său real de dezvoltare, întrebat care ar trebui să fie proiectul național pentru țara noastră.

‘Cel mai important este… Bun, noi suntem într-un context de securitate, da, și atunci trebuie să avem o grijă pentru zona de… suntem lângă un război care se desfășoară într-o țară vecină nouă și trebuie să avem grijă ca lucrul ăsta să nu se întâmple. Și nu se va întâmpla, dar bineînțeles că trebuie să avem grijă pentru asta.Și al doilea lucru, cel mai important pentru oameni, este, bineînțeles, zona economică. România trebuie să-și dezvolte o viziune economică. România trebuie să învețe care sunt zonele în care este competitivă, pentru că nu poți să-ți propui de acum peste 10 ani să produci tot, de la avioane până la microcipuri, îngrășăminte, și, deci, trebuie să vadă care este potențialul său real de dezvoltare’, a declarat Dan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare