Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Tatiana Niculescu Bran a scris, duminică, o postare pe Facebook, ”Cotroceni- 25 de ani de “baronizare”, în care arată că, străbătând culoarele Palatului, înţelegi cât de urgentă e nevoia de schimbare a administraţiei şi nu numai, transmite Mediafax.
Aceasta scrie în postare că ”Palatul Cotroceni a devenit reşedinţa preşedinţiei României imediat după 1989, odată cu preluarea puterii de către Ion Iliescu” şi conturează imaginea acestei clădiri:. ”Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roşu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic şi, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aştepţi ca, dând la o parte colţul unei cortine care acoperă o uşă, să găseşti, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceauşescu”, povesteşte ea.
Potrivit Tatianei Niculescu Bran, ”opulenţa unor birouri imense şi întunecate se combină cu starea precară a instalaţiilor sanitare”.
”Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Nişte oameni copleşiţi de respect deschid şi închid uşi. Unde sunt portari ceremonioşi, te-ai aştepta să fie şi pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deşi angajaţii administraţiei petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioşc cu napolitane expirate şi Coca-Cola. În schimb, dacă ţi-e sete, formezi un număr de interior şi cineva soseşte cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă şi un pahar. “Permiteţi să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) şi v-am adus apa. Vă rog să semnaţi acest bon.” Şi semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile preşedinţiei de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacţie această coregrafie a stăpânirii”, mai scrie purtătorul dee cuvânt al preşedintelui.
Ea arată că, atunci ”când e să clinteşti birocraţia locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajaţi ai administraţiei (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îţi dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiţii atât de complicate încât te laşi păgubaş”.
Străbătând culoarele Palatului, înţelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune şi cu rele, cât şi cultura “baronului” local. Înţelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administraţiei (prezidenţiale şi nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, şi de aşezare în prezentul secolului XXI”.
