Netanyahu: Obama a conspirat împotriva Israelului

Consiliul de Securitate ONU a adoptat, vineri, o rezoluţie istorică prin care se cere suspendarea activităţilor israeliene de colonizare în Cisiordania, în contextul în care Administraţia Barack Obama a refuzat cererea lui Benjamin Nentanyahu şi a lui Donald Trump de a bloca iniţiativa prin veto.

Statele Unite au conspirat împotriva Israelului, permitând adoptarea de către Consiliul de Securitate a rezoluţiei anticolonizare, acuză premierul Benjamin Netanyahu, în timp ce viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, a avertizat că lucrurile se vor schimba la ONU după începerea mandatului său.

„Administraţia Barack Obama nu doar că a eşuat în protejarea Israelului în disputa cu clica de la ONU, ci a şi conspirat cu ei în culise”, a transmis în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, potrivit cotidianului Haaretz, Biroul premierului Israelului.

„Israelul respinge această rezoluţie ONU antiisraeliană demnă de dispreţ şi nu i se va conforma. Israelul aşteaptă să colaboreze cu preşedintele Donald Trump şi cu toţi prietenii din Congresul SUA, republicani şi democraţi, pentru a anula efectele negative ale acestei rezoluţii absurde”, a precizat Biroul premierului israelian.

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a exprimat susţinere pentru poziţia lui Benjamin Netanyahu, dând asigurări, prin Twitter, că „la ONU, lucrurile vor fi diferite după 20 ianuarie”, data la care începe mandatul său.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare